Judeţul nostru se află pe locul 22 în ce priveşte corupţia din România

Judeţul nostru se află pe locul 22 în ce priveşte corupţia din România. Braşovul se află la mijlocul clasamentului corupţilor cu o medie de 1,04 condamnări la 10.000 de locuitori.

Majoritatea pedepselor au fost cu suspendare. Clasamentul a fost realizat de Societatea Academică din România şi România Curată, în baza datelor obţinute de la Direcţia Naţională Anticorupţie.

La Braşov au fost finalizate 57 de procese în perioada 2010-2014. În 59,6% dintre cazuri s-au dat condamnări cu suspendare. Totodată, s-a constatat că în 40,3% dintre cazurile înregistrate în judeţ au fost implicate fonduri europene şi că în 36,8% dintre dosare, condamnaţii lucrau în sectorul public.

Proaspat Alb
Mara Mares_parlamentare 2024
Zambete la cafea - Maria Visu
Victoria Federal IFN
Monumente funerare
Reno Depo
Dentistry Tour

Pedeapsa medie primită a fost de puţin peste 3 ani, iar fiecare proces a durat şi el aproape 3 ani, scrie presa de la Braşov.


Apreciază
Distribuie