Liberalii făgărășeni își aleg conducerea

Liberalii din Municipiul Făgăraș se reunesc astăzi, 20 aprilie 2013, pentru alegerea noii echipe de conducere, pentru următorii patru ani. Aproape 500 de membri PNL sunt așteptați la ședința Adunării Generale, care se va desfășura, de la ora 13.00, în sala mare a Casei Municipale de Cultură.Sigla-PNL-Logo

După dezbateri și prezentarea raportului vechii conduceri, liberalii vor desemna prin vot noul președinte dar și noua componență a Biroului Politic Local, se precizează într-un comunicat trimis presei de către actualul secretar al organizației, Remus Mogoș.

Printre candidați se numără majoritatea aleșilor locali ai PNL, din Consiliul Local, dar și alți memri ai partidului.

Zambete la cafea - Maria Visu
Amanet King Onix
Monumente funerare
Stihl
Stand-up

Ședința va fi prezidată de președintele Filialei PNL Brașov, Aristotel Căncescu. De asemenea, și-au anunțat prezența deputatul Daniel Zamfir și senatorul Sebastian Grapă.


Apreciază
Distribuie