Marţi de la 12.00, în audienţă la Avocatul Poporului
Marţi, de la ora 12.00, făgărăşenii care au probleme cu autorităţile publice sunt aşteptaţi la audienţe la sediul Primăriei Făgăraş. Întâlnirile cu reprezentanţii Instituţiei Avocatului Poporului de la Braşov se vor desfăşura în sala de şedinţe a Consiliului Local.
Trebuie să ştiţi că cererile adresate instituţiei sunt scutite de taxa de timbru. Pentru ca problemele lor să poată fi mai uşor rezolvate, cetăţenii sunt sfătuiţi să prezinte şi documentele referitoare la acestea.
În audienţă se poate prezenta orice persoană care se consideră nedreptăţită de o autoritate publică, cu excepţia celei judecătoreşti.
(Cristina Cornilă)