Mașini lăsate cu portierele descuiate în Copăcel, prada unor tineri din Recea
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii unor fapte de furt calificat, comise din autoturisme.
Cercetările au fost demarate de polițiști, după ce aceștia au fost sesizați în data de 21 iunie a.c., cu privire la faptul că, pe timpul nopții, au fost comise două furturi din autoturisme parcate în localitatea Copăcel, județul Brașov.
„Din cercetări a reieșit că faptele sesizate aveau un mod de operare asemănător, practic persoanele identificau autoturisme lăsate de proprietari cu portierele descuiate, după care sustrăgeau bunuri și bani din interiorul acestora.
Activitățile operative desfășurate de către polițiști au dus la identificarea persoanelor bănuite de comiterea furturilor, respectiv trei tineri din comuna Recea, județul Brașov.
Polițiștii au dispus măsura reținerii uneia dintre persoanele bănuite pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, potrivit IPJ Brașov.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând a se propune soluție legală la finalizarea acestora.