Mediatorii au început să aibă de lucru
Odată ce medierea a devenit obligatorie începând cu luna februarie, mediatorii au început să aibă de lucru. Cu toate acestea, legea nu-i sancţionează deocamdată pe cei care deschid procese şi nu trec pe la mediator, sancţiunile urmând să intre în vigoare abia de la începutul lunii august.
Legiuitorul a lăsat justiţiabililor o perioadă de acomodare cu noile prevederi.
Legea spune că în orice proces nou deschis, cel care se adresează instanţei trebuie să facă dovada că a trecut mai întâi pe la mediator. Dacă mediatorul a reuşit să rezolve pricina dintre părţi se va încheiea un acord de mediere; dacă părţile nu s-au lăsat înduplecate, vor prezenta la dosarul depus la instanţă o adeverinţă din care să rezulte că au fost informate măcar în legătură cu avantajele medierii.
„Cu siguranţă numărul persoanelor care apelează la mediere a crescut, atât în ceea ce priveşte informarea prealabilă cu titlu gratuit în legătură cu avantajele medierii, cât mai ales în ce priveşte numărul cauzelor soluţionate pe baza medierii. Cei mai mulţi dintre justiţiabilii care apelează la mediere doar pentru informare cu titlu gratuit rămân până la urmă la mediator pentru soluţionarea cauzei prin mediere după aflarea avantajelor acesteia”, spune mediatorul autorizat Petru Malene.
Persoanele care îşi rezolvă pricina prin mediere şi nu prin instanţă sunt scutite de plata taxelor de timbru, dar numai în cauzele care nu vizează un transfer de proprietate.
(Cristina Cornilă)