Meserii de adulţi pentru elevii de la Mândra
Mâine elevii Şcolii Gimnaziale din Mândra decid ce vor să facă în viaţă. Este vorba de un proiect desfăşurat la nivel naţional pentru clasele de gimnaziu, care se numeşte ,,Acum decid eu”.
Potrivit profesoarei Mihaela Bâlbă, în acest proiect sunt implicaţi 9 băieţi şi o fată, toţi elevi în clasele a VII-a şi a VIII-a.
În ultimele zile copiii s-au gândit ce meserie le-ar plăcea să practice când vor fi adulţi, astfel încât joi fiecare dintre ei va ocupa postul visat.
Vor merge la farmacia din Mândra şi la cabinetul medical cei care doresc să devină doctori şi farmacişti. Micuţii cu veleităţi de profesori vor rămâne în şcoală. Alţii vor să devină poliţişti, alţii reporteri.
Timp de două ore, între 13.00 şi 15.00, elevii vor avea meserii de adulţi şi vor fi îndrumaţi de adulţi, fiind pentru prima oară când la Şcoala din Mândra are loc un astfel de program extra-şcolar.
(Cristina Cornilă)