Mircea Cărtărăescu a câştigat o bursă şi pleacă în Germania să scrie o carte
La Berlin, Mircea Cărtărescu merge însoțit de familie. Plecarea în Germania este prevăzută pentru duminică, 23 august, scrie evz.ro.
Va pleca pentru zece luni. El consideră că Bursa Wissenschaftskolleg este ,,una dintre cele mai prestigioase burse ale statului german”. În fiecare an, acolo, pe lângă 50 de oameni de ştiinţă, din diferite domenii, sunt admişi şi câţiva artişti, în general foarte puţini, unul sau doi. Anul acesta este doar Cărtărescu.
Ca să primească această bursă a făcut un proiect pentru scrierea unui roman. În această perioadă, de 10 luni, Mircea Cărtărescu va scrie un roman care se va chema ,,Theodoros”.
E vorba de un personaj care pleacă din Muntenia, în secolul al XIX-lea și care ajunge regele Abisiniei.