Moartea suspectă a traducătorului din uzina comunistă

La 63 de ani, o femeie născută în Victoria care locuieşte astăzi în Munchen, Germania, nu a renunţat încă la a afla adevărul despre moartea tatălui său. Bărbatul a fost găsit în 1953, spânzurat într-o baracă din pădure după spusele Miliţiei, însă fiica lui este convinsă că tatăl nu ar fi recurs niciodată la un asemenea gest. Cu atât mai mult, cu cât cadavrul a apărut numai după un şi 4 luni, fiind ridicat de familie de la Secţia de Miliţie din Făgăraş. Oamenii Securităţii au urmărit îndeaproape familia lui Theodor Miller, ai cărei membri, deşi nu simpatizau regimul comunist, n-au fost nici legionari. Theodor Miller, basarbean la origini, era un om cult, educat, vorbea bine rusă şi germană şi lucra în uzina SovromChim din Victoria, antecesoarea combinatului chimic. Oamenii Securităţii aveau toate motivele să-l vadă ca pe un pericol. Urmaşa lui caută şi astăzi dovezi dacă nu cumva omul a fost ajutat să moară. Adevărul şi vinovaţii ar putea fi descoperiţi cu ajutorul oamenilor care în perioada 1950-1953 munceau în fabrica sovieto-română.

Un sicriu plumbuit în Secţia de Miliţie

Alexandra Cruceru este unica fiică a soţilor Theodor şi Elena Miller. Din 1981 locuieşte la Munchen cu marele regret că adevărul despre moartea tatălui său n-a ieşit niciodată la lumină. Securitatea i-a oferit familiei sale o informaţie cusută cu aţă albă potrivit căreia bărbatul şi-a pus un ştreang în jurul gâtului, deşi n-avea niciun motiv. Avea o fiică de un an la vremea aceea şi o soţie. Locuia cu familia în oraşul Victoria, în plin proces de construcţie a localităţii.

,,Ambii părinţi au lucrat în uzină, acolo s-au şi cunoscut în 1950. La sfârşitul lui iulie 1951 m-am născut eu. M-am îmbolnăvit de dizenterie la vârsta de nici un an. Părinţii mei trebuiau să plece cu mine la doctor la Bucureşti. Tata a plecat ca în fiecare dimineaţă la uzină – era sâmbătă – şi i-a spus mamei să se pregătească pentru drumul la Bucureşti. A plecat atunci şi nu l-a mai văzut nimeni”, îşi începe povestea femeia.

Trupul neînsufleţit al tatălui a apărut abia peste un an, în toamna lui 1953. ,,Atunci au fost înştiinţaţi mama şi bunicul meu să vină se recunoască cadavrul. Tatăl meu se afla într-un sicriu plumbuit în Secţia de Miliţie din Făgăraş. Pasămite a fost găsit spânzurat într-o pădure. Din certificatul de deces nu înţeleg unde se găseşte baraca din ,,coasta fântânelor”, acolo unde se presupune că s-a sinucis. Sicriul şi verigheta au fost predate mamei şi bunicului patern Miller. Au mai primit ghetele lui foarte tocite şi o curea ruptă cu care pasamite încercase să se spânzure”, continuă Alexandra Cruceru.

Era îmbrăcat cu aceeaşi cămaşă albă cu mânecă scurtă cu pătrăţele albastre, cu care plecase de acasă în iulie ’52. Însă, după aspectul cadavrului, moartea data de circa 3-4 luni, declara atunci medicul din spitalul de la Făgăraş în certificatul medico-legal.

Miliţia l-a interogat pe cumnatul lui Miller, Gheorghe Cristea, şi el angajat la SovromChim imediat după dispariţie. În 8 august ‘52, la o lună de la dispariţie, el a declarat că s-au auzit în uzină zvonuri că a fost văzut într-o maşină a Securităţii de către paznicul de la poartă.

Percheziţiile securiştilor

Timp de un an, înainte de a apărea cadavrul lui Theodor Miller, soţia lui a fost principala ,,grijă” a Securităţii. Securiştii îi percheziţionau casa, mai ales pe timpul nopţii, întrebând constant dacă bărbatul a luat vreodată legătura cu familia.

,,Mama a avut o soră, care este de mult timp moartă, ce a împărţit manifeste împotriva regimului, dar din câte ştim nu era legionară. Ar putea fi un motiv pentru desele controale din timpul nopţii! Din cauza asta şi mama şi-a pierdut serviciul şi, mergând să dea probă undeva, l-a cunoscut acolo pe directorul român al SovromChim-ului şi aşa a ajuns la Ucea, unde ulterior s-a cunoscut cu tata”, explică fiica lui Miller.

După dispariţia soţului, Elenei Miller i s-a interzis să părăsească localitatea. A lucrat în continuare la combinat până când a fost concediată din cauza unei remarce: s-a aflat că au fost împuşcaţi legionari în munţi şi femeia ar fi spus în birou că speră să nu fi fost şi soţul ei împuşcat, deşi nu exista niciun indiciu că ar fi avut legătură cu legionarii. La momentul acela nu se ştia nici că soţul este mort.

Lipsesc pagini din dosarul de la CNSAS

Nimeni nu a investigat vreodată moartea basarabeanului care a lucrat la Victoria, până acum 5 ani. Soţia acestuia (azi în vârstă de 85 de ani) a cerut dosarul lui de la CNSAS. Înainte de a-l primi, a fost acolo, l-a văzut, l-a citit. Însă dosarul primit în copie nu conţinea tot ceea ce văzuse acolo. Pagini întregi nu s-au regăsit în dosarul copiat, iar originalul era cu mult mai voluminos. După ani, semnele de întrebare au reapărut…

Fiica victimei consideră că dosarul, în forma lui de acum, conţine doar informaţiile inutile: ,,sunt declaraţiile persoanelor anchetate, ce impresie le-a făcut tătal meu… lucruri inutile.”

Traducător în uzina de la Victoria

Theodor Miller s-a născut în 1922 în Basarabia, după bunic neamţ. Când Basarabia a fost ocupată, familia lui s-a refugiat în Austria, unde Theodor a terminat liceul la Linz în anul 1943. Din cauza pericolului de a fi luat pe front, familia a plecat cu el la Bucuresti. Aici Theodor Miller urmează Facultatea de Drept.

Era un tânăr deştept care vorbea bine rusa şi germana. În calitate de traducător a lucrat ani mai târziu la SovromChim, fiind subalternul directorului rus, căruia îi traducea planuri din limba germană.
SovromChim era o întreprindere mixtă, sovieto-română, directorii fiind sovietici. Iniţial uzina, deschisă în 1937, a fost cehoslovacă, însă după ocuparea Ceholovaciei de Germania nazistă, combinatul a devenit proprietate germană, iar mai târziu sovietică. Apoi şi-a schimbat numele în combinatul ,,I.V. Stalin”.

Unica fiică a traducătorului basarabean se întreabă în fiecare zi, de peste o jumătate de secol, ce a stat în spatele suspectei dispariţii a părintelui său. Varianta sinuciderii este greu de acceptat în cazul unui om care se pregătea să-şi ducă la doctor singurul copil. Nelămuriri sunt şi în chestiunea descoperirii cadavrului. Dacă într-adevăr s-a spânzurat, probabil într-o pădure de pe lângă Victoria, de ce s-a ascuns în munţi îmbrăcat cu cămaşă de vară vreme de un an întreg? De ce în tot acest timp percheziţiile la domiciului familiei n-au încetat? Nu cumva acest am o fost ,,ajutat” să moară?

Fiica lui, care trăieşte în Germania, pune la dispoziţia oricărui cunoscător al perioadei respective un număr de telefon (49-89-20091603). Alexandra Cruceru speră să mai existe cineva în viaţă care să ştie povestea sinuciderii sau uciderii tatălui său.

(Cristina Cornilă)