Muzeul Țării Făgărașului s-a îmbogățit

sursa: Liviu Ardelean / bunaziuafagaras.info

Muzeul „Valer Literat” este mai bogat, după ce un restaurator făgărășean a donat o colecție în valoare de câteva milioane de euro.

Carol Fulop Szocs a declarat în cadrul unei conferințe de presă că era simplu să le vândă, însă consideră că este normal să le înapoieze societății.

În patrimoniul muzeului au intrat săptămâna trecută aproape 170 de piese din sticlă, elemente de vestimentație săsească și icoane pe sticlă, din secolele XVII – XX. Acestea au fost adunate de-a lungul a zeci de ani și provin de la locuitori din Transilvania.

Obiectele sunt extrem de valoroase, având în vedere că o parte dintre ele nici nu se mai găsesc, potrivit directorului muzeului, Elena Băjenaru. Unele dintre ele au fost  expuse la muzee importante din țară.

Zambete la cafea - Maria Visu
Reno Depo
Mara Mares_parlamentare 2024
Monumente funerare
Go Pro Infrastructure
Stihl

Acestea vor fi incluse și într-un catalog care ar urma să fie publicat în luna septembrie. Atunci va fi cinstită și memoria tatălui colecționarului, care a avut o contribuție importantă la constituirea comorii.

Primarul Gheorghe Sucaciu i-a mulțumit personal donatorului și i-a propus funcția de custode al colecției, pe care a și acceptat-o.


Apreciază
Distribuie