Ne paște comunismul. Ministrul Carmen Dan vrea ca românii să fie bătuți și gazați… legal

foto: gov.ro

Ministrul de Interne Carmen Dan vrea să modifice legislația astfel încât să nu mai existe vreodată posibilitatea ca intervenția Jandarmeriei să fie anchetată, cum se întâmplă acum. 

Ea a declarat în timpul audierilor de marți – efectuate de Comisia de Apărare din Senat, în cazul violențelor din 10 august – că îşi asumă modificarea legii din 1991 privind adunările publice, pentru că aceasta trebuie “adusă în actualitate”.

Actualizarea o va iniția chiar ea, „în virtutea dreptului de inițiativă legislativă, cu consultarea tuturor celor care trebuie să fie consultați. Eu ca ministru îmi asum acest demers și odată ce propunerea legislativă ajunge în Parlament, să o dezbatem ca să servească realităților curente”, a declarat Carmen Dan.

Florian Shaorma
Amanet King Onix
Stand-up
Monumente funerare
Victoria Federal IFN
Go Pro Infrastructure
Stihl
Proaspat Alb
Reno Depo
Dentistry Tour

PSD vrea să interzică protestele din Piața Victoriei, dar și să modifice Legea Adunărilor Publice. Astfel, protestele #rezist nu vor mai putea avea loc nicăieri. Social-democrații sustin că sunt ilegale pentru că nu au autorizație și participanții se folosesc de articolul din lege care vorbește de manifestările spontane.

Legea nr. 60 din 1991 privind organizarea şi desfaşurarea adunărilor publice prevede, la articolul 1, că „libertarea cetățenilor de a-și exprima opiniile politice, sociale sau de altă natură, de a organiza mitinguri, demonstrații, manifestații, procesiuni și orice alte întruniri și de a participa la acestea este garantată prin lege. Asemenea activități se pot realiza numai pașnic și fără nici un fel de arme. Adunările publice – mitinguri, demonstrații, manifestații, procesiuni și altele asemenea – ce urmează să se desfășoare în piețe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber se pot organiza numai după declararea prealabilă prevăzută de prezenta lege”.


Apreciază
Distribuie

Un comenariu la “1”

Comentariile sunt închise.