Negocieri în impas

De aproape două luni negocierile pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă la Nitroporos bat pasul pe loc. Sindicatul îşi cere drepturile izvorâte din contractul colectiv încheiat la nivelul ramurii de chimie şi petrochimie, iar conducerea societăţii nu se lasă înduplecată – cam aşa poate fi descrisă pe scurt relaţia tensionată dintre reprezentanţii salariaţilor şi cei ai angajatorului.

În scenariul cel mai sinistru, dacă negocierea dă greş, s-ar putea ajunge la grevă.

„Termenul stabilit de comun acord de către părţi pentru a finaliza negocierea este vineri, 17 aprilie, ora 15.00. Vă pot spune că sindicatul este mandatat de către membrii săi constituiţi în Adunarea Generală şi Consiliul Sindical de a nu accepta un contract colectiv care să diminueze drepturile pe care le au şi un contract care să nu respecte legislaţia în vigoare. În ceea ce priveşte cuantumul salariului minim în societate, noi cerem să fie 800 lei de la 1 iulie, aplicabil la actuala grilă de salarizare,” spune liderul sindical Lucian Cupu.

Pe scurt, angajaţii cer un salariu minim de la 1 iulie de 800 lei, în contextul în care legea îl prevede. Acesta a crescut la 750 de lei şi de la 1 februarie, dar atunci sindicaliştii nu au marşat pentru mărire pentru că ştiau că urmează oricum negocierile pentru noul contract colectiv de muncă.

Victoria Federal IFN
Amanet King Onix
Proaspat Alb
Stand-up

La momentul acesta în societate salariul minim este sub nivelul şi celui stabilit la 1 februarie.

(Andreea Marga)


Apreciază
Distribuie