Nepotrul regelui, interesat de problemele romilor
Nepotul regelui s-a aflat ieri la Braşov. Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României s-a întâlnit cu prefectul Mihai Mohaci şi cu subprefectul Romer Ambrus Mihaly, discuţiile axându-se, în special, pe posibilitatea implementării unor proiecte de care să beneficieze elevii aparţinând unor categorii sociale defaforizate.
Prefectul Braşovului i-a prezentat situaţia din cartierul Gârcini din Săcele, unde trăiesc în jur de 10.000 de romi, care nu au o biserică, o farmacie, iar şcoala ar trebui extinsă, pentru că învaţă în ea 1.500 de elevi, în trei schimburi.
Principele s-a declarat interesat de acest proiect şi a anunţat că, împreună cu echipa asociaţiei nonguvernamentale pe care o conduce, va căuta soluţii pentru a se implica în proiecte ce vizează comunitatea romă din Săcele.
Tot ieri, la Braşov, Principele Nicolae a lansat volumul „Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României”.