Noi scumpiri la alimentele de bază

foto: capital.ro
Rata anuală a inflației a urcat la nivelul record de 16,8% în luna noiembrie față de aceeași lună a anului trecut, după ce în octombrie inflația dădea semne că a intrat pe trend descendent, arată datele publicate, marți de Institutul Național de Statistică, și analizate de cursdeguvernare.ro. Scumpirea zahărului a depășit creșterea prețurilor energiei.
Asftel, în luna noiembrie se înregistrează cel mai mare nivel al inflației în ritm anual, după ce în luna septembrie inflația a ajuns la 15,9%, apoi a coborât la 15,3% în octombrie față de aceeași lună a anului trecut.
În noiembrie comparativ cu luna precedentă prețurile de consum au crescut cu 1,3%, în timp ce indicele armonizat al prețurilor de consum a fost stabilit de INS la nivelul de 1,24%.
În ritm anual, rata inflației calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 14,6% în luna noiembrie 2022. Mărfurile alimentare s-au scumpit, în medie, cu 21,55%, iar cele nealimentare cu 16,17%. Indicele de consum la categoria servicii este de 9,5%.
Conform datelor INS, cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la următoarele produse: zahăr (62%), energie electrică (47%), unt (43%), ulei (40%), cartofi (40%), gaze (37%), făină (34%), brânză (32%), lapte de vacă (31%), ouă (30%) și pâine (26%).
În topul mărfurilor nealimentare care au consemnat cele mai mari creşteri de preţ în perioada analizată s-au aflat energia electrică, cu 47,19%, gazele, având un avans al preţurilor de 37,63%, energia termică, cu 22,93%, şi combustibilii, cu un plus de 19,24%.
În sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian, cu 23,83%, serviciile de apă, canal salubritate – 21,54% şi transportul CFR – 20,92%.
Serviciile de telefonie s-au ieftinit cu 1,04%, aceasta fiind şi singura ieftinire înregistrată în luna noiembrie din acest an faţă de noiembrie 2021.