UPDATE: Adolescenta din Făgăraș, dispărută, a fost găsită!
ACTUALIZARE
Tânara, în vârstă de 16 ani, care a plecat de la domiciliul său a fost identificată pe raza județului Mureș.
Potrivit IPJ Brașov, fata a fost condusă la o unitate de poliție, dar va ajunge într-un centru de primiri minori din județul Mureș.
Tânăra nu a fost victima niciunei infracțiuni.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Poliția Municipiului Făgăraș a fost sesizată de tatăl unei tinere, în vârstă de 16 ani, din municipiu, că fiica sa a plecat de la domiciliu luni, 25 noiembrie, în jurul orei 23 și nu a mai revenit.
Semnalmente: înălțime aproximativ 1,60 m, greutate 45-50 kg, constituție atletică, păr lung negru drept, ochi negri, ten deschis, fără semne particulare.
La data plecării, tânăra era îmbrăcată cu o pereche de pantaloni tip blue jeans de culoare neagră, bluză albă, posibil șlapi în picioare, cardigan negru.
Aceasta are asupra sa telefonul mobil.
Persoanele care pot furniza informații cu privire la tânără în cauză, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.