O bătrânică din Făgăraş este exemplu pe Facebook
Irina Onescu, primarul comunei Petriş din Arad, a fost mişcată de o bunicuţă din Făgăraş care, în ciuda deficienţelor de mişcare, mătura trotuarul din faţa casei în care locuieşte.
Femeia a fost filmată în timp ce făcea curăţenie sprijinită de un cadru ajutător care îi facilitează mişcarea. Primăriţa fost atât de împresionată încât a dat-o exemplu pozitiv pe făgărăşeancă, considerând că este o lecţie de viaţă. Postarea a devenit virală şi a strâns peste o mie de reacţii în doar câteva ore de la publicare.
“Mulţi alţii, mai tineri, au două mâini şi două picioare sănătoase, dar caracterul defect. Asta este, se pare că nici nesimţirea nu are vârstă… A trăi în sărăcie şi a trăi în mizerie sunt două situaţii diferite. Cea din urmă este voluntară”, scrie primarul arădean pe pagina personală de Facebook.