O nouă tabără ,,Danubius” la Bărcut

O nouă tabără de o săptămână va avea loc la Bărcut, în perioada 3-10 august. De data aceasta participanţii la ea sunt în număr de 120 şi sunt toţi vorbitori de limba germană. Copiii, cu vârste cuprinse între 8 şi 11 ani, provin din România, Germania şi Serbia.

Tabăra este similară cu cea de la sfârşitul lunii iunie, dar atunci au fost prezenţi copiii vorbitori de limba română, spune preotul Johannes Klein de la Biserica Evanghelică CA din Făgăraş. Tabăra este organizată de lăcaşul de cult în colaborare cu câteva asociaţii din Germania.

Au fost invitaţi şi copii din Ungaria şi Croaţia, dar nu s-au primit confirmări din partea acestor ţări. Pentru micuţii care vin din Germania taxa de participare este de 200 de euro, iar pentru copiii români şi sârbi s-a stabilit o taxă de 120 de euro. A fost avut în vedere nivelul de trai diferit dintre ţări. În plus de asta pentru participanţii din Serbia inclusiv transportul dus-întors va fi gratuit.

Zambete la cafea - Maria Visu
Mara Mares_parlamentare 2024
Florian Shaorma
Dentistry Tour
Stihl
Victoria Federal IFN

Copiii vor fi supravegheaţi de 13 educatori şi 35 de voluntari, care provin din toată România, dar şi din Germania.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie