O polițistă a murit într-un grav accident rutier, în zona Pădurii Bogății
Accident rutier grav pe DN13, în Zona Pădurea Bogății, vineri după-amiază. O agentă de poliție din județul Brașov și-a pierdut viața.
În accident au fost implicate un ansamblu de vehicule și o autospecială de poliție, potrivit IPJ Brașov.
Conform primelor date obținute de polițiștii brașoveni la fața locului, accidentul s-a produs într-o curbă la dreapta, pe un carosabil umed. Semiremorca ansamblului auto ar fi derapat, pătrunzând pe sensul opus de mers, unde a acroșat autospeciala de poliție. La volanul acesteia se afla o tânără agentă de poliție, în vârstă de 21 de ani. Din păcate, în urma impactului, tânăra a fost rănită grav și a decedat, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipajul medical.
La fața locului au fost mobilizate echipaje ale Poliției Rutiere și ale Serviciului Criminalistic, care au demarat cercetările pentru a stabili împrejurările exacte care au dus la producerea accidentului.
Traficul rutier este momentan blocat în zonă, din cauza poziționării vehiculelor implicate în accident. Circulația urmează să fie reluată după finalizarea cercetărilor și îndepărtarea vehiculelor de pe carosabil.