O zi de vizitare a tehnicii militare de la Făgăraş
Centrul de Instrucţie pentru Infanterie şi Vânători de Munte organizează miercuri, 23 aprilie, „Ziua porţilor deschise“. Evenimentul are loc odată cu sărbătorirea Sfântului Mucenic Gheorghe, atunci când militarii celebrează „Ziua Forţelor Terestre“.
Cu detalii despre eveniment, maiorul Gligor Văidean, ofiţerul cu relaţiile publice: “la activitate sunt invitaţi reprezentanţii administraţiei publice locale, ai societăţilor comerciale, instituţiilor bancare, şcolare, liceeale, dar şi locuitorii din municipiul Făgăraş şi împrejurimi. Activitatea se desfăşoară între orele 10.00-14.00. Invitaţii sunt rugaţi să aibă act de identitate asupra lor pentru facilitarea accesului în unitatea militară”.
Tot maiorul Văidean a mai precizat că Centrul de Instruire „Constantin Brâncoveanu“ va pune la dispoziţia oaspeţilor mai multe puncte de vizitare, cum ar fi: biserica militară „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, muzeul unităţii, biblioteca beletristică, baza sportivă şi sala de sport, atelierele de instrucţie organizate în cazarmă. De asemenea, pot vi vizitate săliile şi laboratoarele de specialitate: contrainsurgenţă, poliţie militară, tehnică blindată şi armament de pe maşinile de luptă.