Oferta educaţională a Liceului ,,Dr. Ioan Şenchea”
Vineri, 9 mai, elevi de la aproape toate şcoliile gimnaziale din Ţara Făgăraşului au vizitat Liceul Tehnologic „Dr. Ioan Şenchea”, cu ocazia Săptămânii Porţilor Deschise. Ei au văzut inclusiv serele cu flori şi cu zarzavaturi îngrijite de actualii elevi, dar şi atelierul de mecanică, unde au fost impresionaţi de modul cum arată efectiv un motor „pe interior”, dar şi cum porneşte acesta, dincolo de simpla rotire a cheiţei de lângă volan.
Potrivit directorului instituţiei, profesorul Aurel Paler, din toamnă, elevii care se vor orienta spre liceul pe care îl conduce vor putea opta şi pentru trei clase de profesională: mecanic auto, agricultor-horticultor, precum şi o clasă de turism, cu două specializări: lucrător hotelier şi bucătar.
Pe lângă cele trei clase de profesională, în programă sunt cuprinse şi cursuri de zi, respectiv o clasă de contabilitate, una de industrie alimentară şi o alta de protecţia mediului.
De asemenea, oferta educaţională va cuprinde şi clase post-liceale, cum ar fi electrician auto sau ştiinţe socio-umane.
(Alexandru Socaciu)