Ordin de la primar
Până de Zilele Făgăraşului şantierul deschis în centrul municipiului trebuie să se închidă. Aşa a dat ordin primarul, ca trotuarele, pavelele şi locurile de parcare de pe Bulevard să fie finalizate până în 15 august.
Pentru că centrul este cel mai vizibil, iar lucrările din această zonă ar sări în ochii tuturor turiştilor care se vor afla la Făgăraş cu prilejul Zilelor oraşului, muncitorii care lucrează pe această porţiune trebuie să predea lucrarea până atunci. Este vorba de porţiunea de trotuar din vecinătatea societăţilor Electrica şi Poşta Română, care se continuă până în dreptul magazinului universal şi până în faţa intrării de la Radu Negru.
Pe trotuar a fost montată o gresie antiderapantă, după ce în fiecare iarnă din ultimii ani cel puţin un făgărăşean a ajuns la Urgenţe de acolo cu mâna sau piciorul în gips. Potrivit primarului Sorin Mănduc, vechiul pavaj, deosebit de alunecos iarna, data din 1980, fiind construit odată cu Bulevardul.
Toate scările, care urcă până la societăţile comerciale, aflate la parterul acelor blocuri, au fost refăcute de Primărie.
În plus, pe partea situată la acelaşi nivel cu carosabilul au fost realizate locuri de parcare pentru făgărăşenii din acea zonă care nu au parcare în spatele blocurilor. Lăţimea parcării este de 3,5 m.
Lucrările continuă şi pe trotuarul semicircular care se termină în dreptul magazinului universal. Trei firme au fost contractate de Primărie pentru lucrările din această zonă centrală, urmând ca toate să pună punct lucrărilor până la începerea Zilelor Făgăraşului.
(Cristina Cornilă)