Organizația de Tineret a Romilor și-a stabilit obiectivele pentru 2019
Organizația de Tineret a Asociației Partida Romilor s-a întrunit la Făgăraș, în weekend. Membri din toată țara au participat la conferința „Sunt tânăr activ rom”, unde au stabilit calendarul activităților pe care le vor desfășura anul viitor.
Cel mai important obiectiv pentru 2019 este alegerea unui tânăr pentru funcția de președinte al organizației de tineret, la nivelul fiecărui județ. Ei se vor implica pentru creșterea numărului elevilor de etnie romă în învățământul preuniversitar și universitar, pe locurile rezervate special acestora.
„În acest an am avut peste 3.000 de beneficiari ai acestor locuri, care au intrat la liceu, și peste 600 care au intrat la facultate. Ne propunem să depășim cifra aceasta, în 2019. Vrem să avem undeva la 4.000 de elevi care să intre în sistemul de învățământ preuniversitar”, spune Adrian Berbec, președintele Tineretului Partidei Romilor.
Liderii locali și județeni vor avea un rol important în convingerea și sprijinirea tinerilor să își continue studiile. Un program dedicat acestui scop este „Școala, o șansă pentru copiii romi”, prin care sunt organizate periodic ședințe de consiliere cu elevii.
„Mare parte dintre participanții la aceasta conferință sunt elevi de clasa a 12-a, studenți, masteranzi și doctoranzi de etnie romă. Fiecare este un model pozitiv, de succes, pentru comunitatea din care el provine. Ne dorim să tragem un semnal de alarmă către toate instituțiile și autoritățile și să spunem că natura ne aseamănă și educația ne deosebește. Tinerii trebuie să înțeleagă că este momentul nostru, este un nou start, ne dorim să accedem chiar și la funcții din administrația publică locală și centrală. Este momentul ca acești tineri care sunt juriști, economiști, doctori, ingineri, jurnaliști, specialiști în marketing sau management, să iasă din conul de umbră al liderilor tradiționali și să asigure schimbarea de generații. Este drept, avem mare nevoie de liderii noștri din teritoriu, avem nevoie de experiența, înțelepciunea și sprijinul lor. Însă, pentru toate acțiunile pe care noi le desfășurăm în vederea îmbunătățirii imaginii romilor în spațiul public, este nevoie să existe o echipă de tineret în fiecare județ, care să eficientizeze procesul”, adaugă Adrian Berbec.
Mulți dintre cei care au participat la întâlnirea de la Făgăraș vor fi prezenți la Parlamentul României, luni și marți. În Capitală se desfășoară Conferința Internațională a Romilor, în urma căreia va fi dată o rezoluție internațională.
Pe parcursul anului care se apropie de final, Partida Romilor a desfășurat mai multe evenimente în comunitățile cu un număr mare de romi. Între acestea s-au aflat și „Tânăr pentru comunitate” sau „O zi în comunitatea mea”, proiecte care presupun jocuri de educație non-formală, cu preșcolari și școlari, pentru creșterea stimei de sine și a stimulării motivației acestora.
Liviu Ardelean