Parcul cu dinozauri se deschide în 12 iunie
Cel mai mare parc cu dinozauri din sud-estul continentului va fi deschis pentru public vineri, 12 iunie. Se află la Râşnov şi are o suprafaţă totală de 1,4 hectare.
Parcul găzduieşte 45 de dinozauri în mărime naturală. Dino Parc Râșnov este un proiect în valoare de 5 milioane de euro, finanțat cu fonduri europene.
Pe lângă animalele preistorice, în parc au mai fost amenajate căsuţe în arbori, tiroliene, chiar şi un cinematograf.
Primăria orașului Râșnov a concesionat către investitori terenul pe care este amplasat parcul pe o perioadă de 49 de ani.
Un bilet va costa 28 de lei pentru adulţi și 22 de lei pentru copii.