Părintele Arsenie, din nou printre făgărășeni

Împlinirea a 110 ani de la nașterea Părintelui Arsenie Boca aduce făgărășenilor, și nu numai, o expoziție de fotografie dedicată „Sfântului Ardealului”.

Evenimentul cultural a fost pregătit de editura Agaton, din Făgăraș, cea care a publicat primele mărturii din țară despre Părintele Arsenie.

 „În pribegia lui pe acest pământ, Părintele a fost un bun exemplu de următor al lui Hristos și un înainte-mergător pentru generațiile care l-au urmat. Peste tot pe unde a trecut, venerat sau pe nedrept hulit, Sfântul Ardealului și al Țării Făgărașului a sfințit locul cu prezența sa impunătoare și plină de har.

Urmele lăsate de Părintele în piatră, în inimi și în conștiințele oamenilor sunt adânci și grăitoare.

Pentru Editura Agaton, Părintele Arsenie Boca rămâne pururea un bogat izvor de harică înțelepciune și prețioasă inspirație, drept care, cu această ocazie organizăm la sediul nostru o expoziție de fotografie din arhivele noastre, în care îl putem însoți pe Părintele în călătoria sa de acasă, de la dealul Bujoara din Vața de Sus, pe Cărarea Împărăției, până la întoarcerea sa Acasă, la Dumnezeu”, au anunțat organizatorii.

Proaspat Alb
Florian Shaorma
Monumente funerare
Go Pro Infrastructure
Victoria Federal IFN

Expoziția a fost deschisă marți, 29 septembrie, data nașterii marelui duhovnic, și va rămâne accesibilă până în 28 noiembrie, ziua mutării sale la cele veșnice.

Intrarea este liberă și se face prin Librăria Fereastra Sâmbetei (str. Pe Vale nr. 9), de luni până vineri în timpul programului, între orele 10-17.


Apreciază
Distribuie