Părintele Teofil Părăian – un trăitor al bucuriei fireşti

    Pe 29 octombrie se împlinesc patru ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Teofil de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.

    Prin activitatea sa în cadrul Mănăstirii de la poalele Munţilor Făgăraş, prin sutele de conferinţe susţinute peste tot în ţară şi în străinătate, zecile de conferinţe de la Casa Municipală de Cultură din Făgăraş, cele peste 40 de cărţi ce-i poartă truda şi numele, dau posterităţii un om deosebit, un duhovnic cătuat şi, mai presus de toate, un trăitor al bucuriei fireşti.

„M-a luat gura pe dinainte”

    Părintele credea cu tărie că fără o rânduială în minte nu-ţi poţi face rânduială în viaţă şi de multe ori l-am auzit vorbind despre cum trebuie să fie rugăciunea: „dragă, dacă ai o viaţă liniştită, chibzuită şi cumpătată iar în minte pe Dumnezeu, dar şi purtări de creştin autentic, rugăciunea va fi liniştită şi cu gândul la Dumnezeu. Dacă duci o viaţă haotică atunci şi rugăciunea e haotică. Unii oameni, când au spus un cuvânt nepotrivit, au o vorbă românească: „M-a luat gura pe dinainte“. Se poate aşa ceva? Nu. Nu te ia niciodată gura pe dinainte, nu ajungi niciodată să spui un cuvânt nepotrivit dacă nu-l ai în tine. Ori, ca să îţi faci rânduială în viaţă, trebuie să-ţi faci şi în minte”.

Repere biografice

    Părintele Teofil Părăian s-a născut la 3 martie 1929 în satul Topârcea (Judeţul Sibiu), într-o familie de plugari, primul dintre cei patru copii, primind la botez numele de Ioan.  „Eu nu am văzut niciodată, deci am intrat în viaţa conştientă fără vedere”, mărturisea păritele Teofil, deşi în copilărie putea deosebi întunericul de lumină şi obiectele din jur după forma lor. Familia a încercat consultarea mai multor medici cu nădejdea că Ioan va putea să vadă, însă totul a fost zadarnic.

   Între 1935-1940 urmează la Cluj-Napoca o şcoală pentru nevăzători, iar doi ani mai târziu (timp în care va învăţa să scrie la maşina de scris cu care va reuşi să obţină şi bacalaureatul) va merge la Timişoara la Liceul Teoretic „C.D. Loga”, ­unde este încadrat ca şi elev normal pentru cursurile de zi.

    La 19 ani devine student la Facultatea de Teologie din Sibiu (1948-1952) studiind cu multă ardoare, aşa cum a fost posibil pentru nevoile lui speciale, ascultând cursurile, rugând pe câte un coleg să îi citească anumite cărţi, dar şi citind singur scrierile pe care le avea în Braille. La sfârşitul studiilor va realiza o teză de licenţă la catedra de Noul Testament.

    La 1 aprilie 1953 va intra în obştea Mănăstirii de la Sâmbăta de Sus, iar în 15 august este tuns în monahism cu numele de Teofil. Şapte ani mai târziu este hirotonit diacon, pentru ca în 1983 să fie preot şi după alţi cinci ani arhimandrit.

    „Întâlnire” cu Părintele Teofil

    Pentru că iubea mult tinerii şi pentru că tinerii l-au iubit pe măsură, chiar şi astăzi se organizează diferite conferinţe şi întâlniri în amintirea sa. De pildă, în perioada 1-3 noiembrie, mai mulţi tineri din Timişoara organizează o „întâlnire” cu Părintele Teofil la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. „Spunea deseori Părintele Teofil: „Să știți că cei care se potrivesc în lumea aceasta se potrivesc și în lumea cealaltă. Eu am spus undeva că mi-am programat toate prieteniile pentru veșnicie”. Spunem și noi că ne-am programat prietenia cu Părintele Teofil pentru veșnicie. Așadar mergem să-l vizităm la Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, din județul Brașov, în perioada 1-3 noiembrie 2013, cu ocazia împlinirii a patru ani de la trecerea lui în veșnicie”, spune Elena Ciorogariu, unul dintre organizatri.

     Pentru cei care vor să participe la întâlnire s-au pus la dispoziţie autocare din Braşov, Timişoara, Bucureşti şi Oradea, iar cei care vor sta la Mănăstirea Brâncoveanu vor avea asigurate cazarea şi masa. Cu siguranţă că obştea Mănăstirii se va bucura de sprijinul celor prezenţi în activităţile dedicate evenimentului.

Parastas pentru Părintele Teofil

     Duminică, 3 noiembrie, după Sfânta Liturghie, va avea loc slujba de pomenire a părintelui Teofil, când printre participanţi se vor afla ucenici ai părintelui, preoţi şi ierarhi, credincioşi şi membri ai familiei părintelui, spun organizatorii.

    De asemenea, tinerii care vor merge la Mănăstirea Sâmbăta de Sus vor participa şi la activităţile gospodăreşti ale Mănăstirii, se vor ocupa de îngrijirea locului de veci unde a fost înmormântat trupul părintelui, vor participa la slujbe şi vor organiza diferite întâlniri cu discuţii şi dezbateri.

Sfaturi de la Părintele Teofil

    Cei îndrumaţi de Părintele Teofil trebuiau să fie nelipsiţi de la sfintele slujbe, trebuiau să-şi îndeplinească datoriile la locurile unde erau puşi, să lucreze conştienţi e misiunea lor: „Să faci fiecare lucru ca pe ultimul din viaţă şi singurul prin care te mântuieşti”.

   Părintele spunea de multe ori că e mare, mic şi de nimic. Aceasta pentru că rolul părintelui era mare în cazul în care cineva se lăsa îndrumat şi sfătuit de dânsul, dar era foarte mic, chiar de nimic, în cazul în care cineva îl ocolea.

    Părintele se poate caracteriza mai ales prin faptul că vorbea împotriva păcatului, lăudând virtutea. De foarte multe ori vorbea despre virtute pentru a nu pomeni păcatul, deşi dorinţa sa era de a stârpi relele provocate de păcat. Vorbea, spre exemplu de renaştere, înţelegând schimbarea modului păcătos de a trăi. Este o altă mişcare, o altă dinamică, un alt scop, uitând de cel de dinainte şi dorind tot mai mult spre cel nou, spre cel dobândit prin Sfintele Taine.

    „Am fost un om al bucuriei şi sunt răspânditor de bucurie. Aşa m-am născut eu, cu o înclinaţie spre bine şi spre frumos”, spunea părintele Teofil despre sine. „Totdeauna mi-a plăcut să mă ştiu, să mă prezint, să mă simt, să mă angajez spre bucuria altora. Vreau să fiu lucrător de bucurie”, spunea părintele, cu diferite ocazii.

    Figura părintelui Teofil, între duhovnicii de care s-a bucurat România ortodoxă, este cu totul aparte. Este prezenţa iubirii, a blândeţii şi a tinereţii sufleteşti. Bucuria deschide şi închide ciclurile vieţii: „Eu, dacă mor, vreau să mor de bucurie”, spunea părintele Teofil.

(Alexandru Socaciu)