Patru făgărășeni au fost eliminați din Bacalaureatul de toamnă. Rezultate dezastruoase la nivel județean

foto: freepik.com

Patru candidați la Bacalaureatul de toamnă au fost eliminați din examen, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Brașov.

Toți patru au fost depistați cu telefoane mobile asupra lor în timpul probelor scrise susținute la centrul de examen Colegiul Național „Radu Negru”.

Rezultatele celei de-a doua sesiuni a Bacalaureatului de anul acesta sunt dezastruoase. Rata de promovare, după contestații, este de 32,63% în județul Brașov, cu aproape 8 procente mai mică decât cea înregistrată în sesiunea de toamnă a anului trecut. Din totalul celor 769 de candidați înscriși și 668 prezenți, 218 au promovat examenul în această sesiune.

Rata cumulată de promovabilitate pe cele două sesiuni ale examenului de bacalaureat este de 82,15%, rezultat cu care județul Brașov se plasează pe locul al optulea la nivel național. Numărul total de candidați înscriși în acest an, pentru ambele sesiuni de bacalaureat, este de 3.504, dintre care 3.015 din promoția curentă și 489 din promoțiile anterioare.

Începând cu această sesiune a examenului național de bacalaureat, Ministerul Educației a generalizat evaluarea digitalizată a lucrărilor, proces care a oferit o serie de beneficii semnificative comparativ cu formatul clasic de evaluare.


Apreciază
Distribuie