Penalii nu mai pot ocupa funcții publice, a decis Parlamentul
Parlamentul interzice prin lege candidatura persoanelor condamnate penal la alegerile locale și parlamentare. Actul normativ merge la promulgare la președintele Iohannis, anunță Biziday.
Inițial, proiectul de lege inițiat de deputatul REPER, Cătălin Teniță, și de deputata Diana Stoica (USR), prevedea interzicerea participării în alegerile locale a tuturor persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra minorilor (viol, pornografie, trafic, vătămări corporale grave etc.), până la reabilitare.
Acesta a fost modificat în comisii și acum îi vizează pe toți cei cu condamnări penale. Ulterior, Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat un proiect inițiat de PNL, prin care „nicio persoană condamnată NU VA mai PUTEA CANDIDA la funcția de senator sau deputat”. Pentru a intra în vigoare, actele normative trebuie promulgate de președintele Klaus Iohannis, potrivit Biziday.
Anunțul referitor la proiectul de lege al PNL a fost făcut de Raluca Turcan, pe pagina sa de Facebook, care a precizat: „În Parlament nu au ce căuta persoanele condamnate penal. Corupția a sărăcit România și a făcut ca încrederea românilor în instituțiile statului să fie la un nivel extrem de scăzut, iar statul să fie unul slab și sărac. Corupția a alungat din România pe cei mai buni medici, profesori, ingineri. Tot corupția i-a îndepărtat pe cei mai respectați oameni ai comunității să se implice în viața publică”.
Legea inițiată de deputatul REPER, Cătălin Teniță și de deputata Diana Stoica (USR) prevede că persoanele care „la data depunerii candidaturii au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea” nu pot candida, conform sursei citate.
O inițiativă similară, „Fără penali în funcții publice”, lansată de USR, care prevedea modificarea constituției pentru a interzice candidatura persoanelor condamnate penal, a strâns semnăturile pentru a fi modificată constituția, dar n-a fost supusă la vot în Senat.