Pensiile militare de stat vor fi indexate cu 4,6 %, începând cu 1 ianuarie 2020

facebook.com/IonelNicolaeCiuca/

Nicolae Ciucă, ministrul Apărării Naţionale a publicat un mesaj în această seară prin care asigură că toţi pensionarii militari vor fi trataţi egal în stabilirea drepturilor de pensie iar indexarea prevăzută pentru ianuarie 2020 va avea loc.

Iată mesajul ministrului:

„Referitor la informațiile eronate apărute în spațiul public, în legătură cu o așa-zisă renunțare la indexarea pensiilor militare de stat pentru luna ianuarie 2020, se impun următoarele precizări:

Cu acordul prim-ministrului României, Ludovic Orban, exprimat în urma întâlnirii de lucru de astăzi, Ministerul Apărării Naționale a demarat, prin structurile de resort, un proces de analiză a soluțiilor legislative prin care să fie eliminate inechitățile în calculul pensiilor militare de stat.

Obiectivul principal al acestor demersuri este acela de a asigura egalitatea de tratament în stabilirea drepturilor de pensie pentru toți pensionarii militari, indiferent de momentul trecerii în rezervă.

Acest demers nu afectează în niciun fel indexarea pensiilor prevăzută pentru anul viitor.

Zambete la cafea - Maria Visu
Stihl
Amanet King Onix
Dentistry Tour
Go Pro Infrastructure
Proaspat Alb

Toate pensiile militare de stat vor fi indexate cu 4.6 %, începând cu 1 ianuarie 2020, așa cum sunt prevederile legale, sumele aferente acestei indexări fiind prevăzute în proiectul de buget al MApN pentru anul 2020.

În cadrul conferinței de presă susținute astăzi la sediul MApN, s-a făcut precizarea că aplicarea indexării din luna ianuarie 2020 nu va elimina discriminarea de tratament pentru pensionarii militari, de aceea procesul de identificare a soluțiilor de eliminare a inechităților va trebui continuat.

Casa de pensii sectorială a MApN a luat toate măsurile necesare pentru aplicarea acestei indexări începând cu luna ianuarie a anului viitor.”

foto: facebook.com/IonelNicolaeCiuca/


Apreciază
Distribuie