Percheziții la medici de familie din Făgăraș, care ar fi obținut fonduri de la stat cu documente falsificate
17 percheziții domiciliare la medici de familie din Făgăraș și Brașov, joi dimineață. Cinci persoane au fost duse la audieri, după ce polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov au ridicat documente pe care cadrele medicale le-ar fi falsificat pentru a obține bani din finanțările serviciilor de monitorizare a pacienților infectați/suspectați cu virusul SARS-CoV-2 (Covid).
ACTUALIZARE
Patronatul Medicilor de Familie Braşov (PMFB) susţine că percheziţiile desfăşurate, joi, la mai multe cabinete de medicină de familie din Făgăraș, Brașov și alte localități din județ aduc un prejudiciu de imagine, pentru că unii dintre doctorii vizaţi de anchetatori în dosar nici măcar nu au avut contracte cu CAS Braşov, astfel că nu au decontat monitorizările de pacienţi din perioada pandemiei. Detalii aici.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Mai precis, medicii ar fi inserat date false în documentele pe care le-ar fi transmis ulterior pentru a fi decontați 105 lei/pacient (pretinzând efectuarea unor monitorizări zilnice), în realitate necomunicând cu pacienții infectați cu Covid-19 decât în primele zile, potrivit polițiștilor.
„În urma perchezițiilor domiciliare, care au vizat sediile unor persoane juridice (cabinete de medicină de familie) și a punerii în executare a ordonanțelor, care au vizat sediile unor instituții cu atribuții în domeniul sănătății publice, s-au urmărit descoperirea și ridicarea de mijloace de probă (înscrisuri oficiale, echipamente informatice, evidențe personale), precum și conducerea, în baza unor mandate de aducere, la sediul poliției, a 5 persoane, pentru audieri.
În fapt, în cauză există bănuiala rezonabilă că, în perioada octombrie 2020 – octombrie 2021, mai mulți medici de familie din județul Brașov ar fi solicitat și obținut sume de bani de la bugetul de stat, alocate finanțării serviciilor de monitorizare a pacienților infectați/suspectați cu virusul SARS-CoV-2, prin întocmirea fișelor de monitorizare telefonică zilnică aferente pacienților, prin consultație medicală la distanță”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Brașov.
La percheziții au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov, Poliției Municipiului Făgăraș și Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic – I.P.J. Brașov. Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
„Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se precizează în comunicat.