Peste 1.000 de tone de material antiderapant, împrăștiate noaptea trecută
În cursul nopții de duminică spre luni, 10-11 ianuarie, Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov a intervenit cu aproximativ 200 de utilaje, care au împrăștiat peste 1.000 de tone de materiale antiderapante.
„A fost o noapte albă, la propriu, pentru drumarii din centrul țării din cauza ninsorilor abundente, mai ales în zona montană din sudul și sud-estul Transilvaniei. Ninge și acum în majoritatea zonelor înalte din județele Brașov, Sibiu, Harghita și Covasna”, a declarat Robert Elekes, purtătorul de cuvânt al DRDP Brașov.
La nivel național, au acționat peste 1.000 de utilaje pentru deszăpezirea șoselelor.
„Cu toate că depunem toate eforturile pentru a curăța drumurile naționale și autostrăzile, facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate”, a mai spus Elekes.
Până miercuri, 13 ianuarie, ora 10:00, este în vigoare o informare meteo de precipitații mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ, dar și de polei
Potrivit meteorologilor, vor fi perioade în care se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării. Temporar va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent, iar în sudul Câmpiei Române, Bărăgan și Dobrogea vor fi și intervale cu lapoviță și ploaie și se va forma polei.
În plus, în a doua parte a săptămânii, vremea va deveni mai rece decât în mod normal pentru această perioadă.