Peste 120.000 de lei strânși pentru Pediatria Spitalului Făgăraș, la balul Sergiana Grup

Balul caritabil pentru dotarea secției de pediatrie a Spitalului Făgăraș a avut loc la sfârșitul săptămânii trecut, în Brașov. Peste 120.000 de lei s-au strâns în cadrul evenimentului organizat de Sergiana Grup, iar suma a depășit toate așteptările.

Totul a fost posibil datorită solidarității celor 500 de persoane prezente la bal, printre care s-au numărat 180 de făgărășeni, se arată într-un comunicat al Primăriei.

Sponsorii evenimentului, de asemenea, și-au oferit sprijinul și au donat bani sau aparatură electronică, necesară desfășurării activității.

„Proiectul acesta este despre noi toți și despre bine, binele pe care îl putem face nemăsurat, fiecare dintre noi. Vom face publice informațiile despre felul în care au fost utilizați banii strânși, după finalizarea achizițiilor”, a declarat Silvana Oprea, coordonatoarea proiectului „Gândește cu sufletul”, inițiat de Asociația Sergiana.

Reprezentanții Sergiana Grup și conducerea Spitalului Municipal Făgăraș se vor întâlni în săptămâna 16-20 decembrie, pentru a stabili cum vor fi folosite fondurile.

Victoria Federal IFN
Reno Depo
Stand-up
Amanet King Onix
Mara Mares_parlamentare 2024
Go Pro Infrastructure
Monumente funerare
Mija - parlamentare 2024

Lucrările pentru mutarea și reabilitarea secției sunt în plină desfășurare și vor fi încheiate în primăvara anului viitor. Bugetul local asigură finanțarea de 2 milioane de lei.

 

foto: Raul Florea


Apreciază
Distribuie