Peste 50.000 lei încasați în prima zi de lucru la Taxe și Impozite Făgăraș
Aproape 260 de făgărășeni au achitat taxele și impozitele încă din prima zi în care au putut face acest lucru. 135 au plătit și taxa de salubritate.
Serviciul de Taxe și Impozite a încasat joi, 9 ianuarie, peste 50.000 de lei; multe persoane au ales să plătească dările pe tot anul, astfel că au beneficiat de bonificația de 10% prevăzută în legislație.
În Făgăraș, taxele și impozitele au crescut doar prin indexarea ratei inflației, măsură impusă de guvern și calculată la 4,63%.
Programul Serviciului Impozite și Taxe locale:
Luni 08:30 – 16:00
Marți 08:30 – 16:00
Miercuri 08:30 – 18:30
Joi 08:30 – 16:00
Vineri 08:30 – 13:00
În luna decembrie 2019, Serviciul de venituri bugetare a anunțat că doar din data de 13 ianuarie 2020 vor fi încasate impozitele și taxa de salubritate, însă programul a fost modificat și încasările au început din 9 ianuarie.