Piesă de teatru la Clubul Copiilor. Prima dintr-o mini stagiune

Sala de teatru din incinta Clubului Copiilor Făgăraş este inaugurată astăzi cu o piesă de teatru regizată de un făgărăşean. Prof. Vladimir Vărzaru pune în scenă cu elevii de la Cluburile Copiilor din Făgăraş şi Victoria piesa ,,Efectul gazelor Gamma asupra Anemonelor’’.

Piesa lui Paul Zindel se va juca de la ora 17.00.

Manifestarea se vrea a fi prima dintr-o serie de trei spectacole, inaugurând o mini stagiune pentru iubitorii de teatru din oraşul nostru. Al doilea spectacol va avea loc în 15 mai şi este o adaptare după comedia lui Moliere ,,Căsătorie cu de-a sila”, iar cea de-a treia reprezentaţie va fi pe 1 iunie, când se va pune în scenă ,,Cerere în căsătorie” de Cehov.

Modernizarea sălii de teatru de la Clubul Copiilor, prin achiziţionarea unui sistem de iluminare şi unul audio, a fost posibilă prin programul YouthBank Făgăraş, coordonat de Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului.

Victoria Federal IFN
Stihl
Proaspat Alb
Reno Depo
Monumente funerare

Spectacolul de astăzi, în regia lui Vladimir Vărzaru, a câştigat anul trecut premiul I la categoria ,,Cel mai bun spectacol”, la Festivalul regional de teatru din Victoria.

Preţul unui bilet este de 5 lei, iar durata spectacolului este de 80 de minute.

Foto arhivă: prof. Vladimir Vărzaru şi elevii săi


Apreciază
Distribuie