Platformă cu resurse gratuite pentru profesori, lansată de Universitatea Transilvania
Universitatea Transilvania din Brașov a încheiat cu succes proiectul european „INES: Modalități inovatoare de predare și învățare în scopul prevenirii abuzului de noi droguri”. Proiectul, desfășurat în perioada 2021-2024 cu finanțare ERASMUS+, a avut ca scop elaborarea unei platforme educaționale online, accesibile gratuit tuturor profesorilor din România și din întreaga lume, pentru prevenirea consumului de noi substanțe psihoactive (NPS) în rândul tinerilor.
În colaborare cu alte cinci instituții de învățământ din Europa și cu o companie de IT din Bruxelles, Universitatea Transilvania din Brașov a dezvoltat o platformă digitală inovativă, INES, care pune la dispoziția cadrelor didactice instrumente educaționale open-source. Aceste resurse sunt menite să susțină activitățile de prevenție a consumului de NPS în școli, prin lecții interactive și activități extracurriculare.
Partenerii internaționali ai UNITBV în cadrul acestui proiect sunt universitățile: Universitatea Alma Mater Studiorum din Bologna (Italia) – coordonator al proiectului, Universitatea din Porto (Portugalia), liceele: Liceul João Gonçalves Zarco din Matosinhos (Portugalia), Liceul Gaetano Salvemini din Bologna (Italia), Colegiul Tehnic Mircea Cristea din Brașov și Compania Swingtree din Bruxelles (Belgia).
Platforma INES oferă o gamă largă de resurse educaționale, printre care o programă școlară europeană care susține abordarea subiectului NPS, resurse educaționale deschise și cursuri destinate cadrelor didactice pentru proiectarea și implementarea activităților de predare/învățare a subiectului NPS. Pe platformă este disponibil și un manual colaborativ la nivel european, cu conținuturi ale învățării, strategii de predare – toate dezvoltate de reprezentanții instituțiilor implicate în proiectul INES.
Unul dintre cele mai inovative produse ale proiectului este jocul educațional interactiv, dezvoltat cu ajutorul elevilor din cele trei licee implicate în proiect. Acest joc le permite elevilor să învețe într-un mod interactiv și captivant despre riscurile asociate consumului de NPS.
De asemenea, cartea INES: O experiență interdisciplinară și colaborativă de cercetare-acțiune pentru a integra tema Noile Substanțe Psihoactive în programele de învățământ preuniversitar, este și ea tot un produs al proiectului. Cartea este în curs de publicare la Editura Universității Transilvania și prezintă rezultatele activităților didactice experimentale din cadrul proiectului, precum și recomandări organizaționale, tehnice și didactice pentru transferul lor în diverse experiențe educaționale locale. Totodată, cartea este disponibilă în format ebook pe platforma Editurii Universității Transilvania și poate fi descărcată gratuit.
Proiectul a inclus și mobilități internaționale unde profesori și studenți din toate instituțiile partenere au colaborat pentru finalizarea materialelor educaționale.
„În cadrul proiectului, s-a lucrat mult împreună și s-a creat un mediu colaborativ: elevi și profesori, elevii între ei, profesorii între ei, profesori din mediul preuniversitar și din mediul academic, dar și cu membrii companiei care a dezvoltat jocul educațional. Au fost întâlniri față-în-față, foarte multe online, formale, de management al proiectului, întâlniri de lucru, dar și întâlniri informale care au creat o atmosferă plăcută, de prietenie și au consolidat grupul. Rezultatul final este unul care ne mulțumește și sperăm ca profesorii să se implice în activități reale de prevenție și să se folosească de aceste surse create de noi, cu atât mai mult cu cât ele sunt disponibile gratuit“, a concluzionat prof. dr. Dana Perniu, coordonatorul INES la nivelul Universității Transilvania din Brașov.