Poftiţi afară!
Evacuare din ANL-uri
Mai mulţi chiriaşi ai blocurilor ANL sunt pe punctul să-şi piardă locuinţele. În cele 5 blocuri date în folosinţă până acum, mai multe persoane cărora le-au fost repartizate apartamente sau garsoniere s-au dovedit a nu avea cu adevărat nevoie de ele, iar la o verificare la sânge a acestora a reieşit că oamenii subînchiriaseră locuinţele. Nu mai puţin de 24 de făgărăşeni sunt în această situaţie; cel mai probabil ei vor fi evacuaţi spre a face loc altor cereri eligibile care zac pe masa Primăriei Făgăraş.
În blocul A patru chiriaşi nu locuiesc în locuinţele primite. Comisia de verificare a constatat că în ultima perioadă de timp nu s-au înregistrat consumuri de căldură şi apă caldă. În blocul B cinci făgărăşeni au crezut că fac o afacere dacă subînchiriază apartamentele. Afacerea s-a dovedit a fi de fapt pagubă, pentru că îi paşte evacuarea. În blocul C alţi şase titulari de contract şi-au subînchiriat locuinţele, iar în blocul D trei făgărăşeni au fost prinşi că nu locuiesc deloc în apartamentele repartizate. În fine, în blocul E şase persoane fie nu locuiesc, fie au apelat la metoda subînchiriatului.
O comisie alcătuită din 7 persoane, în marea lor majoritate consilieri locali, a avut sarcina de a scoate la suprafaţă neregulile din ANL-uri. Cătălin Cârje, Florin Stroie, Cristian Urs, Remus Mogoş, Ion Bogdan, Ovidiu Popa şi Ioana Hârţoagă au trecut pe la casele celor care au avut norocul în anii trecuţi să primească un apartament cu două sau trei camere ori o garsonieră. Pe care i-au prins cu mâţa-n sac i-au taxat şi i-au trecut pe lista neagră.
„Am efectuat verificările în prima parte a acestui an. Noi, cei din comisie, o să propunem un proiect de Hotărâre de Consiliu Local prin care vom cere evacuarea chiriaşilor care au încălcat regulamentul. Cele 24 de locuinţe care se vor elibera vor fi date unora dintre cei o sută de făgărăşeni care au dosare eligibile, depuse pentru următoarea serie de repartizări. Acestea vor fi repartizate înainte de a fi date în folosinţă celelalte blocuri care acum sunt fie pe terminate, fie încă în construcţie”, explică unul din membrii comisiei, Cristian Urs.
(Cristina Cornilă)