Poliția Brașov ia măsuri pentru reducerea cozilor la ghișee

Acces cu bon de ordine, de acum, la Inspectoratul de Poliție Județean Brașov. Instituția anunță că a instalat un sistem de ticketing digital pentru programarea cetățenilor la ghișeele de lucru cu publicul de la nivelul Serviciului Rutier, Serviciului Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative și Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.

„Sistemul reprezintă o soluție pentru eliminarea aglomerației, precum și reducerea semnificativă a timpilor de așteptare la ghișeele de lucru cu publicul. Îmbunătățirea calității serviciilor oferite este o preocupare permanentă a Inspectoratului de Poliție Județean Brașov astfel, în perioada următoare se dorește implementarea unui sistem informatic pentru programarea online”, a declarat comisarul de poliției Alina Ivan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Pentru a evita eventuale neplăceri legate de lipsa documentelor necesare pentru anumite servicii/operațiuni, cetățenii sunt rugați să se informeze în prealabil cu privire la lista de documente necesare pentru operațiunea solicitată, accesând site-ul instituțional https://bv.politiaromana.ro/, secțiunea Informații Publice.


Apreciază
Distribuie