Pompierii primesc maşină nouă

cmd. Dorin Moldovan, seful Detasamentului de Pompieri Fagaras

Parcul auto al pompierilor din Făgăraş se va înnoi vara aceasta cu o autospecială nou-nouţă. Nu se va şi înmulţi, pentru că în schimbul noii maşini, Detaşamentul va preda către ISU Braşov una din autospecialele pe care le are acum.

„Primim la sfârşitul lui iulie o maşină cu capacitate de 4.000 litri, 4X4. În schimb vom da un Volvo spre a fi folosit de către Detaşamentul I de Pompieri Braşov în intervenţiile din zona Schei. Maşina pe care o dăm este fabricată în 2010, în schimb cea pe care o primim este nouă”, explică şeful Detaşamentului făgărăşean, cmd. Dorin Moldovan.

Parcul auto al pompierilor din cartierul Combinat numără în acest moment patru autospeciale. După schimb vor fi tot atâtea, cu diferenţa că una din ele va fi mai nouă. Cea mai veche autospecială de stingere cu apă şi spumă este din 1982. Până nu demult, pompierii aveau una şi mai veche care avea aproape patru decenii de folosinţă. Era din ’74 şi era 6X6. Astăzi încă este folosită de Secţia de Pompieri din Predeal.

Victoria Federal IFN
Stihl
Amanet King Onix
Proaspat Alb
Stand-up

Ultima din maşini a fost primită în toamna lui 2012 drept donaţie de la fundaţia patronată de Prinţul Charles al Marii Britanii. Este o autospecială de 1.800 litri de apă, cu volan pe partea dreaptă. Se intervine cu ea pe tot raionul Detaşamantului pe care acţionează Făgăraşul inclusiv în zona Viscri unde prinţul deţine o casă. Autoutilitara este second hand, provine din zona Shropshire şi este de tip Dennis Rappier.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie