Preşedintele a semnat Legea insolvenţei persoanelor fizice

Legea insolvenţei a fost semnată de preşedintele Klaus Iohannis. Orice cetăţean aflat în incapacitate de plată a datoriilor, nu din vina sa, îşi poate reeşalona datoriile pe o perioadă de cinci ani.

Potrivit prevederilor adoptate, de această lege va beneficia orice debitor de bună-credinţă care are un necaz financiar, acesta putând să îşi reeşaloneze datoriile, pe baza unui plan de redresare, pe o perioadă de cinci ani.

În momentul în care îşi deschide procedura de insolvenţă, debitorul nu mai poate fi executat silit şi este stopată orice penalitate sau majorare de întârziere.

Proiectul mai prevede că orice debitor care, după 90 de zile de la data scadentă a unei datorii, ştie că nu mai poate să îşi achite aceste datorii poate să ceară intrarea în insolvenţă.

Stand-up
Proaspat Alb
Monumente funerare
Dentistry Tour
Florian Shaorma
Reno Depo

Presedintele Klaus Iohannis a promulgat in 18 iunie Legea prin care este reglementata insolventa persoanelor fizice. Actul normativ fusese adoptat de deputati, prin vot final, in 20 mai, cu 309 de voturi ,,pentru”, 0 ,,impotriva” si 3 ,,abtineri”, dupa ce, in decembrie 2014, trecuse tacit de Senat, iar Guvernul il avizase cu doua luni inainte, in octombrie.

Dupa promulgare, actul normativ mai trebuie publicat in Monitorul Oficial pentru a-si incheia parcursul legislativ.

Foto: fanatik.ro


Apreciază
Distribuie