Primarii, îndrumați să caute tinerii fără locuri de muncă și să-i sprijine

foto: Instituția Prefectului Județului Brașov

Primarii din județul Brașov au fost convocați într-o ședință condusă de prefectul Marian Rasaliu, miercuri.

El a solicitat  ajutor reprezentanților UAT-urilor din județ, pentru identificarea tinerilor care nu au un loc de muncă și îndrumarea lor către AJOFM Brașov.

200.000 de persoane trebuie să fie identificate și integrate pe piața muncii până în august 2021, în cadrul proiectului INTESPO. Este termenul limită prevăzut de proiectul în valoare de 47 de milioane de euro, finanțat cu fonduri europene. Acesta a fost aprobat de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman (AM POCU) anul trecut, după ce a fost solicitat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.

„Pot spune că este unul foarte bun, care vine ca suport pentru cei care în momentul de față nu au un loc de muncă și nici o calificare care să-i ajute în acest sens. Solicităm sprijinul pentru a li se pune la dispoziție toate informațiile de care ei au nevoie în vederea angajării ulterioare”, a declarat Rasaliu.

Proiectul noncompetitiv vizează tinerii inactivi înregistrați în deja la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și identificarea altor cel puțin 200.000, cu vârsta între 16 și 24 de ani, care nu sunt angajați din diverse motive și care nu sunt cuprinși în programe de educație sau formare, în special cei cu un nivel scăzut de competențe și care au dificultăți în a se integra social.

Dentistry Tour
Amanet King Onix
Monumente funerare
Proaspat Alb
Florian Shaorma
Stand-up
foto: Instituția Prefectului Județului Brașov

În căutarea și sprijinirea lor, autorități locale ar trebui să colaboreze cu serviciile de asistență socială, cu școli, medici, mediatori comunitari, poliție, biserică și ONG-uri implicate în activități destinate tinerilor, se arată în proiect.

Din totalul celor care vor fi identificați, cel puțin 160.000 vor fi înregistrați al Serviciul Public de Ocupare (SPO) și vor beneficia de informare şi consiliere profesională, inclusiv de profilare. După această etapă vor fi îndrumaţi către un loc de muncă de care au nevoie. Dar, conform proiectului, pot fi îndrumați și către alte servicii, cum ar fi Programul Naţional Şansa a doua – Ministerul Educatiei Naţionale, servicii de asistență socială.

Valoarea totală a INTESPO este de 213.636.395,25 de lei, adică peste 47 de milioane de euro.

Liviu Ardelean


Apreciază
Distribuie