Primarul tună şi fulgeră pe constructorul lucrării de canalizare
Ședință fulger zilele trecute la sediul Primăriei Făgăraș, după ce conducerea orașului s-a arătat nemulțumită de mersul lucrărilor de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare. La ședință au participat reprezentanții firmei constructoare, diriginții de șantier, proiectanții, oameni din conducerea operatorului regional Compania Apa-Canal Sibiu, beneficiarul investiției, precum și inspectorii din Primărie, care urmăresc derularea lucrării.
Primarul Sorin Mănduc s-a declarat nemulțumit de modul în care firma înțelege să abordeze cea mai mare investiție a Făgărașului din ultimii 25 de ani și a cerut schimbarea radicală a planurilor de acțiune. El spune că lucrările au început în foarte multe puncte fără să fie terminate în nici unul.
Mănduc precizează că a aplicat deja câteva amenzi constructorului, după ce acesta a început săpăturile în zone ca Tudor Vladimirescu sau Câmpului, fără a fi obținută autorizația de săpătură. În plus, primarul e indignat pentru că au fost închise străzi, fără ca cetățenii să fie informați sau avertizați prin panouri publicitare.
(Andreea Marga)