„Primul Ghiozdan” pentru peste 300 de elevi din Făgăraș
Copiii au primit ghiozdane echipate cu rechizite, fiecare în valoare de aproximativ 100 de lei.
Implementat de Primăria Municipiului Făgăraș, prin Direcția de Asistență Socială, programul „Primul Ghiozdan” este destinat copiilor din clasele pregătitoare.
„Am inițiat o hotărâre pentru înființarea acestui program la sfârșitul anului 2018. Vreau să facilităm accesul copiilor făgărășeni la educație și să îi sprijinim pe părinții lor. Împreună cu Consiliul Local, încercăm astfel să reducem rata abandonului școlar. Mulțumesc conducerilor unităților de învățământ că ne ajută să îl implementăm anual, începând din 2019“, a declarat primarul Gheorghe Sucaciu.
325 de elevi sunt beneficiari ai programului „Primul ghiozdan“, în anul școlar 2020-2021.