Prins băut la volan pe strada 1 Decembrie din Făgăraș
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Făgăraș au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 44 ani, care conducea un autovehicul pe strada 1 Decembrie 1918 în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, duminică noapte, în jurul orei 00.25.
„Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,76 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, transmite IPJ Brșov.