Reacția ministrului Culturii în cazul iei de Sibiu, copiată de Louis Vuitton: „Intenţionez să mă implic într-un dialog”

sursa foto: Facebook/ La blouse roumaine

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat luni, pentru Agerpres, că intenţionează să se implice într-un dialog cu reprezentanţi ai companiei Louis Vuitton pentru recunoaşterea valorii patrimoniale şi culturale a pieselor tradiţionale româneşti.

Precizarea vine în contextul sesizării de către comunitatea online La Blouse roumaine privind folosirea de către casa de modă Louis Vuitton a unei cămăşi inspirate de cea tradiţională din Mărginimea Sibiului.

„În contextul discuţiilor din spaţiul public, cu referire la preluarea de către compania Louis Vuitton a modelului iei cu şinoare, specifică zonei Sibiului, vă pot spune că intenţionez să mă implic într-un dialog cu reprezentanţi ai companiei, pentru recunoaşterea valorii patrimoniale şi culturale a pieselor tradiţionale româneşti. Voi reveni cu mai multe detalii, în zilele următoare; vă pot spune însă că abordarea va fi una în spiritul obţinerii recunoaşterii la nivel internaţional a valorii inestimabile a tradiţiei româneşti şi a transpunerii acestui ‘incident’ într-o oportunitate pentru a face cunoscută ia/cămaşa românească tradiţională, la nivel internaţional”, a afirmat ministrul Culturii.

Raluca Turcan a subliniat că „preocuparea Ministerului Culturii pentru protejarea elementelor identitare culturale şi patrimoniale este una prioritară”.

„În prezent, analizăm protecţia indicaţiilor geografice pentru produsele artizanale şi industriale, cât şi propuneri de acte normative menite a oferi o piaţă de desfacere, constantă şi continuă, pentru produsele tradiţionale, prin stabilirea unui procent din fondul destinat achiziţionării produselor pentru protocol, de către instituţiile statului, dedicat produselor tradiţionale”, a punctat ministrul Culturii.

Comunitatea La blouse roumaine a solicitat sprijin, pe Facebook, pentru campania “Give Credit” (A da recunoaştere) ce are în centrul său utilizarea de către brandul Louis Vuitton a cămăşii de Mărginime în noua colecţie 2024, fără menţionarea originii şi acordul păstrătorilor de zestre culturală.

„Dragi comunităţi din Mărginimea Sibiului, Oltenia de sub munte, Ţara Făgăraşului, Argeş, Sudul şi Centrul Transilvaniei şi orice persoană, colecţionar, artizan şi simplu iubitor, iubitoare a cămăşii şi portului specific Mărginimii Sibiului, păstrat inclusiv în zonele unde au migrat oamenii din această regiune, vă rugăm să ne sprijiniţi în noua campanie “Give Credit” (A da recunoaştere) ce are în centrul său utilizarea de către brandul Louis Vuitton a cămăşii de Mărginime în noua colecţie 2024, fără menţionarea originii şi acordul păstrătorilor de zestre culturală”, se precizează în postarea de pe pagina de socializare.


Apreciază
Distribuie