Recon şi Doje trebuie să schimbe graficul de lucrări

DSCN9771

Furioși pe conducerea firmei care desfășoară lucrările de canalizare, pe atitudinea constructorului, dar mai ales pe modul defectuos în care se refac străzile, reprezentanţii Primăriei Făgăraş s-au certat ”la foc automat” cu reprezentanții firmei Recon şi Doje.

Săptămâna trecută, în doar 24 de ore, primarul Sorin Mănduc i-a convocat de două ori pe cei cu care urma să se răfuiască (mai întâi pe teren, apoi în sala de ședințe). Primarul a cerut ca la întâlnire să vină toți factorii implicați: SC Recon și Doje (firma care execută lucrările), Compania Apa Canal Sibiu (beneficiarul contractului și al rețelelor), Unitatea de Implementare (UIP) din ADI Sibiu (cea care aprobă plățile), firma Louis Berger (proiectantul lucrării), directorul pe Transilvania din cadrul POS Mediu, diriginții de șantier şi inspectorii de lucrări. Mănduc a cerut și implicarea Ministerului Fondurilor Europene astfel că la ședințe a participat și Valentin Şoneriu, secretarul de stat din acest minister.

Ținta principală a fost patronul firmei Recon & Doje, Jenică Dop. ”Nu vă bateți joc de acest oraș, domnule Dop. În urmă cu doi ani, v-am pus la dispoziție 83 de străzi pentru a înlocui conductele. Cum ați lucrat din punct de vedere tehnic, e treaba Sibiului. Cum se fac plățile e treaba celor de la implementare. Eu vă cer să dați înapoi străzile așa cum le-ați găsit: circulabile. Nu am avut șosele fantastice, dar se putea circula decent. Ați făcut un dezastru”. Așa a deschis primarul lucrările ședinței, adresându-se patronului Recon și Doje.

Pe străzi, ca la Rovine

,,Domnule Dop, ieri mi-aţi spus că aveţi pe străzi 130 de oameni. Cred că glumiți. Și e o glumă proastă. Constat că 50 lucrează pentru canal, 20 pentru branșamentele de apă şi 18 pentru asfaltare. Vi se pare normal? Domnule, nu puteţi asfalta cu 18 oameni care lucrează manual. Vă cer să inversaţi raportul de forţe: treceţi 50 la asfaltare, cu utilaje specifice, restul la racorduri, să conectăm locuințele oamenilor. Cei de la Apa Sibiu vor decide dacă mai este vreun punct vital în care să mai spargeţi. În rest, nu mai deschideţi nimic. Acoperiţi pe unde aţi săpat. Nu înţeleg de ce nu lucraţi şi cu firme mari, specializate în lucrări de asfaltare. Ar lucra mai bine și mai rapid. Făgăraşul are 43 km de șosele. 83 de străzi și străduțe sunt sparte. Ați refăcut doar câteva. Pe Livezii, de exemplu, este ca la Rovine. Parcului era ca-n palmă, acum refaceți în zig-zag. DN1 e blocat, 13 Decembrie blocat, Trandafirilor praf și pulbere, intersecțiile principale sunt afectate. Triplați forțele la asfaltare. Nu vă bateţi joc de municipiul Făgăraş”, a declarat furios edilul.

Sub tirul acuzațiilor, reprezentantul societăţii, Jenică Dop, a avut foarte puţine răspunsuri de dat: plăţi primite cu întârziere, vreme ploioasă şi refuzul firmelor mari de asfaltare de a subcontracta la prețuri acceptabile.

Muncitorii execută manual o mare parte din asfaltări. Acolo unde banda de asfalt este mai îngustă decât 2,20 metri lăţime, oamenii ”dau la lopată”, pentru că societatea nu are un utilaj care să asfalteze şi pe aceste porțiuni mai mici.

Viceprimarul Cătălin Cîrje s-a interesat de costul asfaltului și de cantitatea necesară. La 10 metri pătraţi se consumă o tonă de asfalt, când se aşterne un singur strat de 4 cm grosime. Acesta îl suspectează pe şeful de la Recon şi Doje că nu face uz de cantităţile din manual. ,,Cu atitudinea aceasta a constructorului, îmi dau seama că nu avem nicio şansă să terminăm contractul la timp”, a precizat Cîrje.

Proiectul e departe de a fi finalizat.

Zambete la cafea - Maria Visu
Reno Depo
Stihl
Amanet King Onix
Monumente funerare
Proaspat Alb

Angajamentele din contract nu au fost respectate de constructor, deși lucrarea ar fi trebuit să se încheie în această vară. Conductele vechi de canalizare au fost înlocuite în proporție de aproape 70%, iar cele de apă de circa 90%. Cu toate acestea, racordurile cu imobilele cetățenilor sunt rămase în urmă iar asfaltarea e pe ultimul loc. Din tot contractul, la ora aceasta, pe 12 străzi nu a fost încă deschis şantierul (Străzile Dna Stanca, Republicii, 1 Decembrie sunt doar câteva dintre cele mai grele tronsoane, încă neatacate).

,,Nu văd rostul să mai deschideţi. Veniţi din urmă cu închiderea la cele deschise. Am constatat că sunteţi foarte buni la spart. Cu refacerile stați prost”, le-a spus secretarul de stat Valentin Şoneriu.

Lui Jenică Dop i s-a cerut de către cei prezenţi să nu mai plece din Făgăraş până la terminarea lucrărilor. ,,Nu mai plec, dacă plătiţi la zi”, a răspuns reprezentantul firmei Recon conducerii SC Apa Canal Sibiu. În replică, cei de la Apa Sibiu și de la Unitatea de Implementare (UIP) au spus că plățile se fac după reguli stricte, după ce segmentele de rețea sunt executate și sunt funcționale și, mai ales, după ce documentațiile tehnico-financiare sunt întocmite corect.

Primarul este hotărât să pună inspectori pe fiecare stradă, care să dea amenzi zilnice pentru nerespectarea graficului privind refacerea carosabilului.

Miercuri, 10 iunie, va avea loc o nouă întâlnire. De data aceasta, la Bucureşti, la Ministerul Fondurilor Europene, unde Recon şi Doje e obligată să prezinte un grafic nou de refaceri şi triplarea echipei de asfaltare.

 Răul necesar

Contractul dintre SC Apă Canal Sibiu și Recon & Doje, în valoare de 14 milioane de euro, a fost semnat în 2013 și prevede înlocuirea conductelor de canalizare uzate (vechi de o jumătate de secol), în baza unui proiect tehnic demarat în anul 2007. Primăria a pus la dispoziție străzile pe care să fie realizate lucrările, urmând ca, la finele contractului, să le preia refăcute la stadiul inițial. Totodată, s-a urmărit și extinderea rețelei de canalizare în zone unde aceasta nu exista (ex. capătul str. Dna Stanca, Vlad Țepeș, Meltea, Combinat). Inițial, proiectul nu a prevăzut și înlocuirea conductelor care transportă apa potabilă. Ulterior, suma alocată a permis și reabilitarea unor conducte de apă, considerate periculoase. E vorba despre conductele din azbociment. ”Acesta e marele câștig al acestui proiect. Dincolo de spargerea șoselelor, de mizerie, nervi și disconfort, se înlătură conductele din azbociment, considerate periculoase pentru sănătatea populației, iar acestea sunt înlocuite cu cele din polietilenă, asemenea țărilor civilizate. Înlocuim niște țevi bătrâne de o jumătate de secol, cu altele moderne, pentru o altă jumătate de secol. Câștigul constă în faptul că, în următorii 50 de ani, copiii de astăzi și de mâine ai Făgărașului vor putea să bea apă curată, în condiții de siguranță și că, pe aceste segmente de stradă, nu se vor mai face lucrări majore. Lucrările mari, se fac cu sacrificii mari”, a declarat primarul Făgărașului.

 


Apreciază
Distribuie