Remarcarea traseelor montane, o nouă etapă
Între 20 şi 24 august se derulează în Munţii Făgăraşului o nouă etapă de remarcare a traseelor montane. Este realizată de voluntari şi membri ai Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României – Centrul Local Orion Miercurea Ciuc, în colaborare cu Asociaţia ,,SOS Ţara Făgăraşului”, Asociaţia Montană Carpaţi şi Asociaţia Salvamont Victoria.
La fel ca şi etapele precedente din această vară, şi aceasta este inclusă în programul „Voluntar în Carpaţi 2014”, program care anul acesta vizează refacerea a 250 km de trasee turistice în Munţii Godeanu, Făgăraşului, Iezer – Papuşa, Ciucaş, Vrancea şi Lotru, cu ajutorul a peste 200 de voluntari.
Se au în vedere pentru refecere următoarele trasee: Berevoescu – Scoarţa – Vf. Pietriceaua – Hârseni; Scoarţa – Piciorul Bătrân – V. Berivoiului – Recea; Vf. Comisul – V. Groapelor – V. Sebeşului – Hârseni; Vf. Comisul – Văcarea Mare – Văcarea Mică – Şaua Nămăii – Mărgineni. Tabara de bază, în care se strâng voluntarii şi dorm în corturi, este amplasată lângă Fântâniţa Crăiesei, loc de popas pe Valea Sebeşului, mai jos de pensiunea Piscul Alb. Toţi participanţii îşi vor asigra singuri hrana.
(Cristina Cornilă)