Renăscută din propriile ruine

60.000 de turişti într-un an

După trei ani de lucrări şi 4,5 milioane de euro investite în ea, Cetatea Rupea a ajuns de la ruină la obiectiv turistic de interes naţional. Depăşeşte ca şi număr de vizitatori Cetatea Făgăraşului, deşi, ca şi frumuseţe nici nu se compară.

Banii s-au terminat înainte de a fi dotate şi mobilate încăperile cetăţii medievale de pe Dealul Cohalmului, dar asta nu pare o piedică în calea afluxului de turişti. Aflată pe un drum european la interesecţia drumurilor spre Mureş, Braşov şi Făgăraş, cetatea se vede de departe în vârful dealului, aşa că toată lumea se opreşte s-o viziteze.

,,A fost deschisă publicului în 15 iunie 2013 şi de atunci am avut 60.000 de vizitatori. Astăzi, de exemplu, fiind zi lucrătoare o să tăiem în jur de 200 de bilete. Sâmbăta şi duminica avem între 400 şi 600 de vizitatori zilnic”, mă pune repede la punct cu primele informaţii Olimpia Bănuţ, cea pe la care trec turiştii să-şi cumpere biletul înainte de a intra pe poarta cetăţii.

Cu iz de secol XXI

Prima impresie după ce pătrund în incinta principală: cetatea este prea curată şi prea aranjată. Se vede de la o poştă lucrarea omului, care a refăcut ce-au stricat natura şi timpul. Ziduri ridicate recent, încăperi proapăt tencuite, grinzi de lemn noi ce par vechi, cărămizi galbene zidite ca protecţie împotriva ploilor pe zidurile de incintă… pe scurt cetate veche cu iz de secol XXI.

Dar chiar şi aşa, admirabil este că s-a reconstruit aproape de la zero o fortificaţie de acum 700 de ani. Răsplata e pe măsură: un du-te – vino de turişti care contribuie la bugetul oraşului Rupea cu 10 lei dacă sunt adulţi, 5 lei dacă sunt copii şi încă 5 lei dacă mai vor şi un audio-guide care să le explice mai mult decât ce se vede cu ochiul liber.

Şi cu ochiul liber nu se văd prea multe… fortificaţia a fost una ţărănească precum cea de la Râşnov, aşa că nu vă imaginiaţi zeci de încăperi ticsite cu obiecte de muzeu, ci un imens perimetru de 10.000 de metri pătraţi încecruit de un zid cu rol de apărare. Acolo se refugiau localnicii în caz de asediu după anul 1300. Cu găină, căţel, purcel. Aşa că trebuia loc mult pentru aglomeraţie, care e din belşug, nu musai încăperi pentru principi şi domniţele lor!

Turn cu destinaţie de depozit de slănină

Primesc un audio-guide în lipsa unui ghid angajat în acest sens. O voce bărbătească mă ia într-o călătorie imaginară prin istoria locului. Îmi suscită interesul povestea Turnului Slăninii.

,,Turnul Slăninii a fost ridicat pe patru nivele. Utilitatea lui era de păstrare a rezervelor de slănină ale locuitorilor saşi din oraş. Aprovizionarea se făcea în fiecare săptămână, de regulă în ziua de sâmbătă, când fiecare proprietar venea şi îşi tăia din bucata lui de slănină. Ca să o recunoacă, pe cârligul slăninii lui era imprimat numărul de casă. Se puteau păstra aici în jur de 300 de slănini în acelaşi timp”, îmi spune necunoscuta voce din aparat, care continuă mai departe să povestească despre Turnul Servitorilor, Turnul Pentagonal, capela sau fântâna cetăţii.

Măsurători exacte ale fântânii nu s-a apucat nimeni să facă. Nici măcar de curiozitate. Sunt mai multe dimenisuni posibile ale puţului, dar cea mai îndrăzneaţă dintre ele vorbeşte despre o adâncime de 58 de metri şi despre un strat de apă de 33 de metri.

Melcul zidit

Privită de sus, cetatea atestată la 1324, are o formă spiralată precum cochilia unui melc. La început a fost construită numai Cetatea de Sus, adică cea din vârful dealului. Se crede că s-a făcut pe locul unei fortificaţii dacice, după ce nişte cercetări arheologice în zonă au scos la iveală bucăţi de ceramică din vremea lui Decebal.

Cetatea este construită pe o stâncă de bazalt, care-i conferea apărare în caz de asediu. Este compusă din trei incinte sau trei curţi care, împreună, au o suprafaţă de 10.000 metri pătraţi. A aparţinut întregii comunităţi locale din Rupea, a servit drept loc de refugiu din calea epidemiilor de ciumă şi loc de retragere din calea turcilor şi tătarilor. Nu a scăpat însă de asediul lui Vlad Dracul. Accesul se face pe două porţi, cea mai mare dintre ele având prin secolul XVII un pod mobil care se ridica. Nu mai există astăzi.

Bate vântul prin încăperi

A fost nevoie de zece ani de eforturi de obţinere a banilor europeni şi de trei ani de muncă de restaurare pentru ca cetatea să prindă iar viaţă. Toţi vizitatorii care-i trec pragul înţeleg goliciunea încăperilor; nimeni nu se plânge de asta dintre cei care îşi amintesc cum arăta acum câţiva ani. Prin încăperi bate vântul, nu există mobilier, nu există reconstrucţii de mituri medievale, nu există armanent sau magazine de suveniruri. Dar, pe de altă parte, nici încăperile nu sunt multe la număr. Cât să găzduiască vreun jude şi vreun capelan…

Scopul ei strategic de apărare presupunea ca localnicii să se adune până trece pericolul între zidurile sale. Câteva zile! Nu să se mute cu totul aici! Aşa că fortificaţia nu este prevăzută cu prea multe încăperi. Are în schimb turnuri de pază şi ferestre de atac în zidurile de incintă, prin care oamenii locului îşi pândeau şi atacau adversarii.

În orele petrecute acolo am văzut turişti din toate colţurile ţării: un autocar de puşti venit tocmai de la Bucureşti, o familie de la Suceava, care mi-a atras atenţia pentru că era îmbrăcată în port popular, alţi vizitatori de la Cluj Napoca etc.

Taxatoarea de bilete mi-a explicat că deja e o normalitate. Nici când vede la porţile cetăţii arabi sau africani nu se mai miră! Furnicarul începe de la 9.00 dimineaţa şi ultima intrare în obiectivul turistic este permisă la ora 20.00.

Despre cetatea rupenilor pot zice cu mâna pe inimă că este întruchiparea păsării Phoenix, care a renăscut din propria-i ruină.

(Cristina Cornilă)
Foto: Bogdan Manta