Restauratorul de pe Titu Perţia

A epuizat din oficiu orice formă de artă şi cu toate acestea el însuşi este inepuizabil. Este un om care nu vrea să fie scos din anonimat, după cum singur mărturiseşte, dar ospitalier cu oricine se nimereşte să-i calce pragul. Şi mulţi îl calcă, în căutarea unui restaurator, unui pictor sau sculptor, care să le transforme mobilierul şi locuinţa din banale dulapuri şi încăperi în mici apartamente napoleoniene, cu tăblii sculptate şi fresce pe pereţi!

Titus Frâncu este un făgărăşean de 66 de ani care îşi petrece zilele şi nopţile, dar mai ales nopţile, lucrând de zor în micul său atelier de pe strada Titu Perţia.

E greu de spus despre domnul Frâncu că se pricepe exclusiv la ceva, ştie şi face de toate: pictură, sculptură, restaurare, tâmplărie, fabrică instrumente muzicale, scrie volume de poezii… dar parcă în locuinţa sa transformată în atelier predomină daltele de cioplit şi pensulele de pictat. Când lasă din mână o daltă, ia o pensulă… când lasă pensula, apucă o daltă!

Fiul croitoresei Regelui Mihai

Făgărăşeanul are o îndemânare nativă pentru tot ceea ce înseamnă artă. O moşteneşte de la părinţi. ,,Tatăl meu, originar din Comăna de Sus, avea un atelier de tâmplărie, unde muncea în timpul liber când venea de la şcoală. Era profesor. Pe lângă asta, cânta, picta, desena! Eu, de copil, am început să cioplesc. Primele lucrări le-am făcut pe la 8 ani”, îşi începe povestea de viaţă Titus Frâncu.

,,Şi mama?”, întreb eu. ,,Ooo, mama avea şi ea talentul ei. Făcea haine, o vreme a fost croitoreasa Regelui Mihai. Era din Mărgineni”, îmi spune acesta. Femeia urmase Şcoala Superioară de Croitorie şi Mode şi o absolvise în 1947 la Bucureşti. Dovadă stă o diplomă de epocă pe care fiul ei o păstrează cu sfinţenie în casă.

Trebuie ca mama artistului să-i fi croit haine Regelui încă din vremea şcolii, a ,,institutului de înaltă cultură profesională”, cum scrie pe diplomă, deoarece în iarna lui 1947 Regele Mihai abdica la cerere şi o lună mai târziu pleca în exil cu familia.

Cu chitara la metrou…

Este sculptor şi pictor de când se ştie. Este un rebel de când se ştie. Vorbele sale sunt tot o glumă… dar viaţa nu şi-o trăieşte în glumă! A lucrat la Institutul de Proiectare al armatei, a lucrat în domeniul decoraţiunilor interioare civile şi industriale, iar în paralel cu toate acestea a muncit acasă, pentru a termina lucrările începute pentru clienţi şi prieteni. Nu vrea să se îmbogăţească din artă, deşi ar putea s-o facă uşor.

,,Lucrez pentru tot felul de comenzi primite de la prietenii din Făgăraş şi din străinătate. Oamenii îmi cer toate genurile de cutii, sculpturi, picturi, portrete. De pildă, acum fac nişte cutii pictate şi sculptate pe care le trimit peste hotare în Belgia şi Franţa. Iar aici, pe masa din bucătărie, fac în creion portretul unei mame cu copilul, după o poză primită de la clientă”, îmi spune domnul Frâncu, în timp ce toceşte mina unui creion pe o coală de hârtie. Pe suprafaţa ei albă răsare un cap de femeie ce-şi ţine copilul la piept, exact ca în imaginea pe care o reproduce.

Îl întreb curioasă ce-ar face dacă de mâine n-ar mai putea face artă. ,,N-am stat niciodată mai mult de câteva ore departe de dalte şi pensule. Nici noaptea nu dorm, atunci când îmi vin idei. Mă dau jos din pat şi mă duc la masa de lucru. Nu mă-ntrebaţi ce-aş face… Nu ştiu. Ba da, cred că aş cânta cu chitara la metrou”, spune artistul, care nu numai că are veleităţi muzicale, dar şi fabrică instrumente de cântat.

Şi Rubens ar fi murit de ciudă!

Face sculpturi în lemn, piatră, marmură, bronz, aur, fier. Face pictură în ulei, acuarelă, acrilică şi grafică. După reproduceri sau după propria-i viziune. În centrul lucrărilor sale se regăseşte omul în general. Nu vrea să-şi spună artist, ,,mai degrabă restaurator”, insistă el. Asta, pentru că o altă latură a talentului său constă în restaurarea de vechi mobilier ţărănesc.

,,Tată îmi este Brâncuşi, iar mamă Michelangelo”, face haz Titus Frâncu despre caracterul hermafrodit al acestuia din urmă. Şi cu toate acestea îi admiră, la fel cum îi admiră pe Ion Ţuculescu pentru pictura abstractă sau pe Grigorescu pentru frumuseţea ţăranului român. Dar nu-i copiază din suflet, numai la cerere, pentru că făgărăşeanul are stilul lui.

,,Un client din Franţa m-a rugat să-i fac pe tot peretele o reproducere după un tablou de-al lui Rubens. După ce-am terminat m-a rugat să-i fac un bar sculptat în lemn de stejar, cu animalele şi personajele pe care le avea pe domeniul respectiv. Am lucrat o lună, dar le-am făcut”, îmi spune artistul auto-denumit restaurator. Dacă ar fi văzut lucrarea din Franţa, pictorul flamand Rubens (renumit pentru cele 1.400 de tablouri pictate) ar fi murit de ciudă!

Atelier pentru copii

După ce a văzut că a reuşit să transmită o moştenire artistică şi copiilor săi (Mihai – fotografie, Teodora – design vestimentar, Andreea – tehnica decupajului), făgărăşeanului i-ar plăcea să se ocupe şi de copiii altora.

,,Mă doare inima că nu mai există astăzi un turnător de clopote, că nu mai există decât foarte puţini care ştiu să facă un cojoc ţărănesc sau să cioplească în lemn! Toţi bătrânii care le ştiau a face au luat cu ei în moarte şi darurile cu care au fost înzestraţi. Îmi place să-i învăţ pe copii din ceea ce ştiu. Unii părinţi mă caută să-i aducă pe micuţi la atelier, să pictăm sau să sculptăm împreună”, mărturiseşte acesta.

Cine îl caută, îi găseşte mereu uşa deschisă pe strada Titu Perţia, nr. 40.
Fostul coleg de bancă al lui Radu Anton Roman, căci aflu asta abia la finalul întâlnirii noastre, mai are are o singură dorinţă de îndeplinit: să-şi vadă intrate în tipografie cele două volume pe care le-a scris, de poezie şi haiku, respectiv ,,Cântec în amurg” şi ,,Gânduri pentru Ana”, Ana fiind nimeni alta decât nepoţica lui.

(Cristina Cornilă)