Restricții în trafic pe DN1, la Șercaia, din cauza lucrărilor
Trafic îngreunat pe DN1, în zona localității Șercaia, unde coloanele de mașini se întind pe aproximativ 1 km. Circulația rutieră este restricționată la intrarea în localitate, pe sensul de mers dinspre Făgăraș.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov execută lucrări ample la podul peste râul Șinca. Rosturile de dilatație, grav afectate, sunt acum reparate.
Restricțiile ar urma să fie menținute în următoarele trei săptămâni, potrivit purtătorului de cuvânt al DRDP Brașov, Robert Elekes.
„Sunt probleme mari, astfel că sunt necesare aproximativ trei săptămâni pentru reparații. Să sperăm că în acest timp vor fi executate pe ambele sensuri”, ne-a declarat Elekes
În tot acest timp, circulația se va desfășura alternativ pe un singur sens și va fi dirijată cu ajutorul unui semafor instalat temporar.