Rezistența anticomunistă din Lisa, astăzi pe TVR 2
Serialul „Memorialul Durerii” revine cu un nou sezon la TVR 2. Luni, 6 decembrie, de la ora 22, este prezentată o altă lecție de istorie care, din păcate, încă nu se învață la școală: „Așezări care s-au opus comunismului: Comuna Lisa”.
Realizat de Lucia Hossu-Longin, serialul dezvăluie ororile comunismului și felul în care o parte dintre oamenii acelor vremuri au luptat pentru libertate și dreptate în țara lor.
„Instalarea comunismului în România a provocat drame personale, a distrus categorii sociale și profesionale. Una dintre cele mai violente forme de manifestare a fost intruziunea în comunități, dislocarea acestora sau ruperea oricăror legături între locuitori. Multe dintre acestea s-au revoltat. Uneori, aproape întreaga suflare a satului a fost implicată în diverse forme de opoziție. De la refuzul intrării în colectiv până la lupta în munți, cu arma în mână, nu era, de cele mai multe ori, o distanță prea mare. Ani la rând, populația comunei Lisa, de la poalele Făgărașului, s-a opus cu îndârjire oricărei forme de comunism”, spun reprezentanții serialului.