S-au săturat să aștepte după autorități și și-au reparat drumul. Străzi neasfaltate de 30 de ani, în Făgăraș

strada Livezii

foto: bunaziuafagaras.ro

Sătui să mai aștepte ca autoritățile locale să își facă treaba, mai mulți făgărășeni au pus mâna pe lopată ca să își facă singuri traiul mai ușor.

Localnicii de pe strada Livezii s-au pus pe treabă și au astupat cu pietriș gropile din fața propriilor case, pentru ca drumul spre locuințe să fie accesibil. Oamenii se plâng că de ani de zile se ridică nori de praf de pe drum și își strică mașinile în gropi.

Tronsonul de doar 150 de metri arată ca un câmp de război și este neasfaltat de aproape 16 ani. Doi primari atât de la PSD, cât și de la PNL, au fost schimbați între timp.

Situația va rămâne la fel pentru cel puțin încă doi ani. Actualul primar spune că strada este prevăzută în planurile de modernizare, însă este cuprinsă în ultimul dintre cele trei proiecte finanțate cu fonduri europene care trebuie implementate.

Zambete la cafea - Maria Visu
Reno Depo
Amanet King Onix
Dentistry Tour
Monumente funerare
Mara Mares_parlamentare 2024

Până atunci, însă, strada Livezii va fi nivelată și amenajată, pentru a fi accesibilă, promite Gheorghe Sucaciu. La fel și strada Veteranilor.

O altă „uliță”, de doar 100 de metri, a fost uitată de autoritățile locale în ultimii 30 de ani. O porțiune din strada Cetății nu a fost asfaltată niciodată, spun oamenii, indiferent de cine a ocupat fotoliul de primar, iar craterele sunt imense. Aici se va turna asfalt în zilele următoare, mai spune Sucaciu, deși conductele de apă nu au fost încă schimbate și vor fi necesare lucrări mai târziu, însă aceasta ar fi singura soluție.

Liviu Ardelean


Apreciază
Distribuie