Şanse de aparatură nouă la Centrul de Permanenţă din Victoria

Centrul de permanenţă din oraşul Victoria are şanse să câştige 45.000 lei în urma unui proiect finanţat de compania Rompetrol.

Banii sunt bineveniţi, având în vedere că dotarea unităţii nu este una dintre cele mai bune. Potrivit medicului Florin Prică, şeful Centrului, acesta ar mai avea nevoie de aparatură pentru electrocardiografie, ecografie, aparat de măsurare a circulaţiei periferice, aparat de măsurare a saturaţiei în oxigen sau microstaţie oxigen.

Centrul funcţionează din 2008 şi are în medie circa 2.000 de consultaţii pe an. Unitatea suplineşte, atât cât se poate, lipsa unui spital în oraşul Victoria.

Proiectul care presupune dotarea unităţii a fost înscris în concursul de proiecte organizat de compania Rompetrol, alături de alte zeci de proiecte similare din toată ţara. O comisie a companiei va analiza fiecare cerere în parte şi va finanţa la final 40 de astfel de proiecte.

Florian Shaorma
Mara Mares_parlamentare 2024
Stihl
Proaspat Alb
Monumente funerare
Stand-up
Dentistry Tour
Amanet King Onix
Zambete la cafea - Maria Visu

Dacă cel al Centrului de Permanenţă din Victoria se va număra printre cele câştigătoare, Primăria oraşului va trebui să contribuie şi ea cu o cofinanţare de 4.500 lei.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie